Sector 1: Peste 3.000 de elevi beneficiază de after-school în acest an şcolar

1
Foto: Facebook / Clotilde Armand

Peste 3.000 de elevi din ciclul primar şi gimnazial, care studiază în unităţile de învăţământ publice din Sectorul 1, vor beneficia în anul şcolar 2022-2023 de sistem after-school.

Primăria Sectorului 1 transmite că în şedinţa de luni a Consiliului Local a fost aprobat proiectul de hotărâre pentru implementarea programului „Educaţie pentru viaţă”. În baza acestuia, elevii beneficiază, după orele de curs, de masă caldă, un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum şi de asistenţă de specialitate în realizarea temelor pentru acasă, costul programului fiind asigurat integral de la bugetul local al Sectorului 1.

Bugetul total estimat este de 17.568.012 lei

Prin proiectul adoptat luni au fost actualizate cu rata inflaţiei atât costurile cu masa caldă, cât şi cele cu plata cadrelor didactice. Astfel, bugetul total estimat este de 17.568.012 lei, în timp ce bugetul estimat pentru o masă caldă/zi/elev este de 21 lei, iar pentru finanţarea celorlalte activităţi aferente proiectului este de tot 21 de lei/zi/elev.

„Pentru mine şi echipa mea, investiţiile în educaţia copiilor noştri şi grija pentru siguranţa lor sunt prioritare. Pentru că ne dorim un act educaţional de calitate, investim masiv în infrastructura de învăţământ şi în derularea de proiecte extraşcolare care să corespundă nevoilor reale ale elevilor. Programul ‘Educaţie pentru Viaţă’ este unul dintre cele mai importante programe complementare activităţii şcolare pe care-l finanţăm integral de la bugetul local şi care rezolvă una dintre problemele importante cu care se confruntă părinţii din comunitatea noastră”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

  • Beneficiarii programului vor fi împărţiţi în două categorii, în funcţie de necesitatea fiecărei unităţi şcolare înscrise în program:

    – Categoria 1: elevi înscrişi la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care vor beneficia de o masă caldă şi de activităţi educative. În această categorie vor fi incluşi 2.574 de elevi din 20 unităţi de învăţământ;

    – Categoria 2: elevi înscrişi la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, care dispun de semiinternat şi care vor beneficia de o masă caldă pe zi. În această categorie vor fi incluşi 470 de elevi de la trei unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială „Eugen Barbu”, Şcoala Gimnazială „Pia Brătianu” şi Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”.

Solicitările pentru înscrierea în acest program vin din partea unităţilor de învăţământ, în funcţie de cererile primite de la părinţi, precizează sursa citată.

1 COMENTARIU

  1. Cea mai mare minciuna. Copilul meu invata in scoala gimnaziala Sf Nicolae si programul de afterschool NU se derulează deloc, pentru ca cei care au câștigat licitația pentru acest program de la Primăria Sectorului 1,NU au personal didactic disponibil care sa stea cu copiii. Mai mult, NIMENI de la primărie nu verifica sa vada daca acest program este respectat de cei ce ar trebui sa isi asume responsabilitatile. In plus, firma de anul trecut care se ocupa de acest program in scoala Sf Nicolae din sectorul 1, a dat faliment si nimeni nu a putut sa ii traga la răspundere.
    Ca sa nu zic ca in curtea acestei scoli S-A distrus terenul bun de fotbal cu scaunele pt galerie, pentru a se face un bazin de inot. Bazinul este facut, insa nu este in functiune pentru ca Primaria Sectorului 1 vrea ca bazinul sa fie pentru publicul larg deschis+ Primaria sa fie administratorul banilor si al contracterlor, iar Scoala sa fie responsabila de tot ce tine de întreținerea si utilizarea si asigurarea personalului corespunzător. Desigur ca directorul nu e tampit sa accepte acest lucru.
    Dar NIMĂNUI NU ii pasa sa faca cercetare si sa scoată la iveală minciunile Primariei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version