Sector 6: Au fost majorate amenzile pentru maşinile parcate pe spaţiile verzi

Consiliul Local Sector 6 a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect prin care a majorat amenzile pentru vehiculele şi remorcile parcate pe spaţiile verzi.

Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi „pentru” şi 9 abţineri ale consilierilor locali de la PSD.

Noile amenzi vor fi de la 1.000 de lei la 1.500 de lei pentru vehiculele cu masa mai mică de 3,5 tone şi de la 1.500 de lei la 2.500 de lei pentru vehiculele de peste 3,5 tone.

Hotărârea modifică prevederi din hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 222/2016 privind staţionarea vehiculelor şi remorcilor pe spaţiile verzi, ce prevedea amenzi de la 250 de lei la 500 de lei pentru prima categorie şi de la 500 de lei la 1.000 de lei pentru vehiculele mari, scrie Agerpres.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, majorarea cuantumului amenzilor a fost propusă luând în considerare interesul comunităţii locale în vederea continuităţii activităţii de menţinere a spaţiilor verzi şi pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a mediului. Aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute de hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 222/2016 privind staţionarea vehiculelor şi remorcilor pe spaţiile verzi nu a determinat o micşorare a numărului de contravenţii constatate de poliţiştii locali.

Primarul Ciprian Ciucu crede că în maxim trei luni autoritatea locală va avea operaţional serviciul de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar şi a celor abandonate.

El a precizat, în şedinţa de marţi a Consiliului Local, că, până în prezent, Primăria Capitalei nu a dat autorităţii locale terenul solicitat unde să depoziteze maşinile staţionate ilegal şi abandonate. „Mă aştept să primim terenul la un moment dat anul acesta de la Primăria Generală, dar nu o să stăm neapărat în ei, o să caut soluţii alternative”, a spus Ciprian Ciucu.

De asemenea, el a menţionat că autoritatea locală nu poate achiziţiona maşini pentru serviciul de ridicare de vehicule staţionate neregulamentare ori abandonate, deoarece nu s-a adoptat încă bugetul Sectorului 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati