Sectorul 1: Concurs de creație pentru redefinirea estetică a spațiilor publice/ Ce premii oferă primăria

Primăria Sectrolului 1, prin Centrul Cultural al Sectorului 1, organizează concursul de Creație Ambient Urban prin care își propune să redefinească estetic spațiile publice.

Doritorii pot propune concepte de design ale unor obiecte de mobilier urban permanente sau temporare, adecvate arhitectonic Sectorului 1, precum și crearea de artă stradală contemporană.

Proiectele câștigătoare pentru fiecare dintre cele patru teme de mai jos vor fi premiate cu suma de 4.000 de lei net:

1. Suport rastel pentru biciclete. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 31 iulie 2020;

2. Pictură murală. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 10 august 2020;

3. Mobilier pentru târgurile tradiționale. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 21 august 2020.

4. Brad de Crăciun din materiale neconvenționale. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 10 septembrie 2020.

Cele mai bune idei vor fi selectate de juriul format din: Petre Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici; Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială București; Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”; Cosmin Păulescu, decan UNARTE; Daniela Popa, viceprimar al Sectorului 1; Cristian Tudose, consilier al Primăriei Sectorului 1; Vicențiu Speriatu, director al Centrului Cultural al Sectorului 1.

Regulamentul Concursului de Creație Ambient Urban disponibil la adresa:
https://www.ccs1.ro/events/concurs-de-creatie-ambient-urban/

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati