Serialul „Friends” se întoarce în România, pe HBO GO

Toate sezoanele serialului „Prietenii tăi/ Friends”, premiat de-a lungul anilor cu trofee Emmy şi Globul de Aur, vor fi disponibile pe HBO GO din luna aprilie.

„Friends” este unul dintre cele mai bine cotate seriale de televiziune, o comedie despre experienţele unui grup de prieteni din cartierul Manhattan care încearcă să-şi croiască un drum, pe cont propriu, în New York, scrie news.ro.

Toate cele 236 de episoade ale serialului au fost filmate în faţa unui public live, pe celebrul platou 24 din studiourile Warner Bros. din Burbank, California, şi îi au în distribuţie pe Jennifer Aniston, în rolul Rachel Green, Courteney Cox, în rolul Monica Geller, Lisa Kudrow, în rolul Phoebe Buffay, Matt LeBlanc în rolul Joey Tribbiani, Matthew Perry, în rolul Chandler Bing, şi David Schwimmer, în rolul Ross Geller.

Pe parcursul celor zece sezoane, o serie de actori şi actriţe de top au avut roluri episodice în serial, precum Brad Pitt, Reese Witherspoon, Susan Sarandon, George Clooney, Paul Rudd, Tom Selleck, Bruce Willis, Kathleen Turner, Sean Penn, Gary Oldman, Ben Stiller, Winona Ryder, Christina Applegate şi Julia Roberts.

„Friends” este creat de Marta Kauffman şi David Crane, producători executivi, alături de Kevin Bright.

Serialul a fost difuzat din septembrie 1994 până în mai 2004, clasându-se anual printre primele zece cele mai vizionate show-uri americane.

Toate episoadele vor fi disponibile începând cu 15 aprilie pe HBO GO.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati