Angajaţii din aeroporturi au transmis o scrisoare deschisă către Guvern, privind măsurile fiscal bugetare: ”Lipsa motivării financiare a salariaţilor va genera un exod al acestora, cu generarea insecurităţii siguranţei şi aviaţiei civile”, spun sindicaliștii.
Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Aeroporturi transmit, printr-o scrisoare deschisă adresată guvernanţilor, un „semnal de alarmă privind impactul negativ” al prevederilor Ordonanţei care prevede măsuri fiscal-bugetare asupra aeroporturilor din România şi asupra siguranţei şi securităţii aeronautice.
- „Lipsa motivării financiare a salariaţilor va genera un exod al acestora, cu repercusiuni asupra derulării proceselor tehnico -operaţionale şi implicit cu generarea insecurităţii siguranţei şi securităţii aviaţiei civile”, arată sindicatele din acest sistem, scrie News.ro.
Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Aeroporturi atrage atenţia asupra „stării de incertitudine” generată de viitoarea Ordonanţă care prevedere măsuri de reducere a cheltuielilor în sectorul bugetar.
”Starea de incertitudine ce s a instaurat asupra salariaţilor aeroporturilor civile, generată de de campania de informaţii contradictorii ce precede adoptarea acestei Ordonanţe de Urgenţă, generează un cadru de instabilitate şi neîncredere în deciziile autorităţilor şi poate duce la mişcări spontane de protest cu consecinţe negative asupra întregii activităţi aeroportuare. Totodată, lipsa motivării financiare a salariaţilor va genera un exod al acestora, cu repercusiuni asupra derulării proceselor tehnico -operaţionale şi implicit cu generarea insecurităţii siguranţei şi securităţii aviaţiei civile. Derularea proiectelor de investiţii şi extindere a capacităţilor de operare ale aeroporturilor, după anii de pandemie, va fi pusă sub semnul întrebării şi va stopa atragerea de noi operatori şi noi rute de zbor, implicit acest lucru reflectându se în veniturile acestora” se arată în scrisoarea deschisă transmisă de federaţia sindicală.
- În acest context, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Aeroporturi solicită Guvernului României „să acţioneze cu maximă responsabilitate şi să ia în considerare toate aspectele impactului negativ al prevederilor acestui proiect legislativ asupra resurselor umane din sectorul aviaţiei civile şi implicit asupra problemelor majore generate de acesta, în respectarea siguranţei şi securităţii traficului aerian”.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Aeroporturi reuneşte sindicate din cadrul aeroporturilor Bucureşti Henri Coandă, Bucureşti – Băneasa, Constanţa, Timişoara, Bacău, alături de sindicate din cadrul Tarom SA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română – AACR.
[…] post Sindicaliștii de la aeroporturi critică măsurile fiscale: ”Lipsa motivării financiare a salari… appeared first on News […]
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), una dintre cele mai importante instituţii din domeniul aviaţiei civile, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şI Infrastructurii în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul aviaţiei civile.
Aniversarea a 30 de ani de activitate a AACR ar fi trebuit să reprezinte un moment de recunoaştere a performanțelor acesteia.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română înfiinţată prin HG nr. 405/12.08.1993 la 12 august a aniversat 30 de ani de la înfiinţare. Managementula hotărât să serbeze cu fast aniversarea în data de 28.08.2023 în jurul orei 10:00 la sediu.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română a primit, la 25 de ani de activitate, una dintre cele mai înalte disticții oferite de Statul român, drept recunoștință a activității depuse în domeniul aviației la nivel național și mondial.
AACR a primit Ordinul “Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler cu însemn de pace, pentru civili”, de la Consilierul prezidențial, Cosmin Ştefan Marinescu, însărcinat de Președintele României să ofere această distincție.
Încă de la înfiintare, în cei 30 de ani de activitate, AACR a exercitat o funcție importantă de supervizare a siguranţei și securitații în aviaţia civilă la nivel naţional. Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă Română îndeplineşte funcţiile şi sarcinile specifice de supervizare a siguranţei zborului, precum şi a tuturor celor stabilite prin legislaţia Uniunii Europene, inclusiv în cazul aplicării prevederilor tratatelor internaţionale, în domeniul aviaţiei civile, la care România este parte, precum şi a acordurilor bilaterale încheiate cu Autorităţile de Aviaţie Civilă din alte state.
În domeniul siguranţei aviaţiei civile specialiştii din cadrul AACR au elaborat şi monitorizat Programul Naţional de Siguranţă în Aviaţia Civilă, Programul Naţional de Facilităţi Aeronautice şi Planul Local de Implementare a Cerului Unic. Au fost emise directive, proceduri şi instrucţiuni privind aplicarea legislaţiei şi reglementărilor din domeniul aviaţiei civile, precum şi circulare de aeronautică civilă. AACR a asigurat certificarea, licenţierea, autorizarea şi supravegherea continuă a personalului aeronautic, a aeronavelor şi aerodromurilor civile, a sistemelor, echipamentelor şi tehnicii aeronautice, a furnizorilor de servicii şi agenţilor aeronautici.
De asemenea, în domeniul securităţii aviaţiei civile, experţii din cadrul AACR au elaborat şi monitorizat Programul naţional de control al calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile, Programul naţional de pregătire în domeniul securităţii aviaţiei civile, punerea în aplicare şi respectarea reglementărilor în domeniu.
Prin operarea avionului propriu de tip Beechcraft 350i Super King Air, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a asigurat verificarea din zbor în vederea autorizării, verificării periodice şi supravegherii funcţionării mijloacelor de navigaţie aeriană, comunicaţiilor în domeniul aeronautic, precum şi verificarea procedurilor instrumentale de navigaţie aeriană.
Datorită eforturilor susţinute de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, România a obţinut, în anul 2002, statutul de membru Joint Aviation Authorities cu drepturi depline, lucru care a condus la transpunerea în legislaţia aeronautică naţională şi, totodată implementarea, cerinţelor comune specifice activităţilor de aviaţie civilă privind certificarea de tip, proiectarea, fabricaţia şi întreţinerea aeronavelor, operaţiunile de zbor şi licenţierea personalului navigant.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română a contribuit decisiv la semnarea Acordului bilateral în domeniul siguranţei aviaţiei (BASA – Bilateral Aviation Safety Agreement) încheiat în septembrie 2002, între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii asumându-şi calitatea de Agent Executiv pentru aplicarea, în numele României, a prevederilor acestuia.
După intrarea României în Uniunea Europeană, activitatea Autorităţii Aeronautice Civile Române a fost auditată de către organismele europene şi mondiale care au apreciat profesionalismul şi expertiza valoroasă existentă la nivelul instituţiei şi care situează AACR între primele două autorităţi din Europa (la nivel EASA) şi în primele zece în lume (la nivel ICAO).
Autoritatea Aeronautică Civilă Română a organizat importante reuniuni internaţionale în colaborare cu ICAO (International Civil Aviation Organisation) si EASA (European Agency for Safety Aviation) cum ar fi: EASA – Aviation Risks Arising from Conflict Zones (septembrie 2015); EASA – High Level Conference on Cybersecurity in Civil Aviation (noiembrie 2016) şi ICAO Europe, Middle East and Africa (EMEA) Cybersecurity in Civil Aviation (mai 2018), care au marcat iniţiative deosebit de importante pentru aviaţia europeană şi mondială precum Task Force on Conflict Zone, European Strategy for Cybersecurity in Civil Aviation (EASA) sau Global Cybersecurity Strategy (ICAO).
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), una dintre cele mai importante instituţii din domeniul aviaţiei civile, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şI Infrastructurii în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul aviaţiei civile.
Aniversarea a 30 de ani de activitate a AACR ar fi trebuit reprezinte un moment de recunoaştere a performanțelor acesteia.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română înfiinţată prin HG nr. 405/ 1993 la 12 august a aniversat 30 de ani de la înfiinţare. Managementul a hotărât să serbeze cu fast aniversarea în data de 28.08.2023 în jurul orei 10:00 la sediu.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română a primit, la 25 de ani de activitate, una dintre cele mai înalte disticții oferite de Statul român, drept recunoștință a activității depuse în domeniul aviației la nivel național și mondial.
Într-un cadru solemn, a fost înmânat Ordinul “Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler cu însemn de pace, pentru civili”, de către Consilierul prezidențial, Cosmin Ştefan Marinescu, însărcinat de Președintele României să ofere această distincție într-un cadru oficial.