Sodexo România, își intensifică în preajma Sărbătorilor de iarnă eforturile de susținere a familiilor aflate în situații vulnerabile. Astfel, compania va continua două dintre proiectele sale devenite tradiționale, Servathon și Cadouri cu Suflet. Acțiunile din această lună vor viza un număr total de circa 380 de beneficiari.
Astăzi, 17 decembrie, a fost dat startul campaniei Servathon, prin intermediul căreia Sodexo România donează alimente și produse de strictă necesitate persoanelor în nevoie. Campania de anul acesta este desfășurată în parteneriat cu Asociația Magic și constă în oferirea a 66 de pachete MagicBOX în valoare totală de 20.000 RON familiilor cu copii în tratament oncologic din întreaga țară. Coletele sunt livrate de Asociația Magic și conțin alimente de bază, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală, rechizite, jucării sau produse care răspund nevoii imediate, pentru ameliorarea situației materiale, pe perioada tratamentului.
De asemenea, angajații Sodexo s-au mobilizat pentru a pregăti Cadouri cu Suflet pentru 100 de copii defavorizați, acestea fiind personalizate pe dorințele și necesitățile copiilor incluși în programul din în evidența Asociației Touched România. Sodexo România va oferi, în urma unor donații financiare, și o masă specială de Crăciun familiilor de la Casa Agar.
„Această perioadă dificilă a afectat considerabil familiile și persoanele care erau deja într-o poziție vulnerabilă. Este nevoie să ne unim eforturile pentru a arăta că ne pasă și că le suntem alături. Ne bucură că, an de an, avem tot mai mulți voluntari, angajați Sodexo, care se implică în acțiunile de CSR”, a declarat Felicia Georgescu, Director HR și CSR Sodexo Pass România și Vice Președinte Stop Hunger Association.
În paralel, Sodexo, prin Asociația Stop Hunger, desfășoară un program de responsabilitate socială numit “Together for Tomorrow”, prin care oferă mese zilnice familiilor vulnerabile, majoritatea monoparentale, cu mame foste rezidente ale Centrului Maternal Casa Agar, serviciu social rezidențial pentru mame și copii în situații critice. Proiectul are ca scop susținerea familiilor vulnerabile și sprjinirea afacerilor HoReCa, afectate semnificativ de criza pandemică.
În ultimele trei luni, Sodexo a oferit prin Asociația Stop Hunger peste 5.000 de mese calde, în valoare de peste 100.000 lei și va continua aceste acțiuni și în perioada următoare. Performanțele obținute au fost posibile datorită implicării active în proiect a grupului Alka și a companiilor AVX Electronics Sensing and Control, Atalian România și APT Resources & Services.
Sodexo România este parte a Grupului Sodexo, lider mondial în domeniul serviciilor pentru calitatea vieții, fondată în anul 1966, în Franța. Misiunea companiei este aceea de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților, a clienților și partenerilor săi, contribuind totodată la dezvoltarea economică, socială și a mediului din comunitățile în care activează. Compania este prezentă pe piața din România de peste 20 de ani, oferind companiilor o gamă complexă de beneficii extra-salariale pentru angajați. Peste 30.000 de companii și două milioane de angajați utilizează deja produsele Sodexo.