Şoferul din Bucureşti, care a lovit intenţionat cu maşina doi copii, a fost reţinut pentru 24 de ore

Un bărbat care a lovit cu maşina un grup de persoane aflate pe o şosea din Sectorul 2 al Capitalei, iar apoi a fugit de la locul accidentului, a fost reţinut după cinci zile. El nu are permis de conducere, anunță Brigada Rutieră.

„Astăzi, 26 aprilie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reţinut un bărbat, în vârstă de 27 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia, precum şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis, marţi, Brigada Rutieră.

Accidentul a avut loc joi, pe o stradă din Sectorul 2.

„În urma investigaţiilor, s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 27 de ani, ar fi condus un autovehicul din direcţia Str. Caporal Petre Ispir, iar, când a ajuns la intersecţia cu Str. Gimalău, a efectuat virajul la dreapta, unde ar fi accidentat un grup de persoane, care se aflau pe partea carosabilă, după care ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului, abandonând autoturismul pe o arteră din sectorul 2”, a arătat sursa citată.

Doi minori, răniți în accidentul rutier

În urma accidentului, au fost răniţi doi dintre pietoni, minori, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Brigăzii Rutiere, Serviciul Accidente Rutiere, Biroul Accidente cu Autori Necunoscuţi şi Biroul Criminalistic, şoferul a fost identificat în persoana unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Bucureşti. Totodată, din verificările efectuate, a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii Brigăzii Rutiere au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de conducătorul autovehiculului, urmând ca acesta să fie prezentat în faţa magistraţilor, cu propunere legală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati