Spargere la o bancă din București: Un adolescent a furat caseta cu bani dintr-un ATM

O spargere a avut loc joi noaptea la sucursala unei bănci din Șoseaua Chitilei, Sectorul 1.

Polițiștii au fost sesizați de societatea de pază că un tânăr a pătruns în incinta băncii prin spargerea unui geam. Tânărul ar fi sustras caseta de bani dintr-un ATM, însă n-a reușit să o spargă, notează Gândul.

Tânărul de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore

„La data de 28 decembrie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 Poliție au reținut un tânăr, în vârstă de 17 ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar de tentativă la furt calificat.

La data menționată, în jurul orei 23:30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați de către un agent al unei firme de pază, cu privire la faptul că, în interiorul unei societăți bancare, din Sectorul 1, s-ar afla o persoană. Ulterior, polițiștii au fost sesizați și prin apel 112, de către dispecerul firmei de securitate.

De asemenea, la adresă s-au deplasat cu operativitate polițiștii Secției 5, care au procedat la asigurarea și supravegherea zonei.

Imediat, polițiștii au pătruns în incinta unității bancare, iar din verificările efectuate la fața locului, persoana a fost depistată în curtea interioară a unui imobil învecinat cu banca.

Tânărul a fost prins și imobilizat, iar în urma efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost depistate mai multe obiecte contondente.

Bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru stabilirea situației de fapt și împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în fața magistraților cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către Secția 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat”, conform unui comunicat transmis de Poliția Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati