Spectacolul de balet ‘Giselle’, de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri.
Potrivit unui comunicat de presă, ‘Giselle’, una dintre cele mai cunoscute creații ale baletului romantic, revine pe prima scenă lirică a țării într-o viziune artistică ce propune o nouă interpretare a poveștii despre iubire, trădare, sacrificiu și iertare. Montarea păstrează frumusețea și expresivitatea dansului clasic, explorând totodată noi dimensiuni dramatice ale personajelor și ale relațiilor dintre acestea.
În centrul concepției regizorale se află simbolul unui copac care unește lumea celor vii cu cea de dincolo, inspirat de conceptul axis mundi, evocat în opera lui Eliade. Martor al iubirii și al trecerii timpului, copacul devine elementul în jurul căruia se construiește universul spectacolului, în care moartea nu reprezintă sfârșitul poveștii, iar iertarea poate deschide posibilitatea unui nou început, precizează sursa citată.
Noua montare aduce în prim-plan o perspectivă diferită asupra destinului Gisellei, dezvăluind legături de familie și adevăruri ascunse care amplifică drama eroinei. În cel de-al doilea act, lumea Wilis-urilor, spiritele femeilor a căror iubire a rămas neîmplinită, devine spațiul unui ritual al suferinței, din care Giselle reușește să se desprindă prin alegerea de a-l ierta și salva pe Albert, se arată în comunicat.
Spectacolul are la bază o idee de Răzvan Ioan Dincă și este realizat cu participarea Ansamblului de Balet și a Orchestrei Operei Naționale București.
Următoarele reprezentații sunt programate pe 14, 15 și 19 noiembrie.
Bilete pot fi achiziționate de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.



