Spectacolul „Take, Ianke şi Cadâr” – din nou pe scena Teatrului Bulandra

0

Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc la Teatrul Bulandra textul lui Victor Ion Popa – „Take, Ianke şi Cadâr”.

Teatrul Municipal „L. S. Bulandra” pregăteşte un nou proiect artistic pentru anul 2020 – un an care a lansat o provocare fără precedent pentru viaţa culturală – îmbogăţindu-şi repertoriul cu încă un spectacol important: TAKE, IANKE ŞI CADAR de Victor Ion Popa, în regia lui Horaţiu Mălăele.

Textul, o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani, a anunțat un comunicat de presă al instituției de cultură.

La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viaţă a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei şi religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferenţele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar şi că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării şi al asumării a ceea ce ne defineşte şi ne diferenţiază de ceilalţi.

Premiera spectacolului este programată pentru luna decembrie, la sala Liviu Ciulei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version