Serviciul Român de Informații va organiza la începutul lunii mai, la Palatul Parlamentului, Campionatul național de securitate cibernetică, la care urmează să participe 120 de persoane.
Potrivit unui memorandum aprobat miercuri de Biroul permanent al Camerei Deputaților, SRI va organiza, în perioada 5 – 7 mai, acest eveniment, iar în perioada 5 – 8 octombrie exercițiul de securitate cibernetică CyDex.
Pentru cele două evenimente, SRI solicită punerea la dispoziție, în regim de gratuitate, a Sălii ‘Nicolae lorga’ împreună cu serviciile tehnico-administrative aferente, precum și a holului din fața sălii.
SRI a transmis că la Campionatul național de securitate cibernetică vor participa 120 de persoane, iar la exercițiul de securitate cibernetică CyDEX – 150 de persoane.


