Stagiune Online la Teatrul Mic

La peste 50 de ani de la înfiinţare, Teatrul Mic lansează prima sa Stagiune Virtuală, începând cu data de 19 decembrie 2020.

„Poate niciodată teatrul n-a cunoscut vremuri mai tulburi, mai triste şi mai lipsite de speranţă ca acestea din ultima vreme care au dus la o „întrerupere” în relaţia cu publicul- una dintre raţiunile principale ale artei spectacolului de peste 2000 de ani. Actorii vă duc dorul – vouă, celor din publicul nostru drag – şi, poate şi voi, la rândul vostru, le simţiţi lipsa. În ciuda acestor timpuri, echipa Teatrului Mic n-a încetat să se pregătească pentru viitoarele întâlniri şi lucrează la noile spectacole. Până atunci, pentru a nu se simţi uitaţi, vă invită să le daţi un semn că le sunteţi încă aproape şi să acceptaţi provocarea de a-i urmări virtual, în câteva dintre spectacolele de referinţă puse în scenă, în ultimii ani, în cadrul unei altfel de stagiuni- o stagiune Virtuală, dar învăluită de aceeaşi căldură şi emoţie„, anunță Teatrul Mic.

Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, regizat de Gelu Colceag, scenografia Ştefan Caragiu şi Liliana Cenean şi muzica originală Călin Grigoriu, a cărui premieră a avut loc pe 11 iunie 2011, va fi primul spectacol difuzat pe platforma digitală, bilet.ro, programat în data de 19 decembrie 2020, de la ora 20:00.

Următoarele spectacole programate fac parte din repertoriul actual al teatrului şi se numără printre cele preferate de publicul tânăr:

– Romeo şi Julieta, regia Liliana Pană, scenografia Francesca Cioancă şi muzica originală semnată de Sebastian Androne-Nakanishi / transmis în data de 20 decembrie, ora 20:00.

– Viaţa şi Moartea lui Richard al II-lea, regia Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan / transmis în cea de-a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2020, tot de la ora 20:00.

Adresăm invitaţia publicului spectator de a ne fi aproape în acest demers artistic şi de a dori să regăsească emoţia şi energia vie, urmărind în siguranţă, acasă, stagiunea noastră virtuală.

Biletele vor putea fi achiziţionate direct de pe site-ul bilet.ro, per spectacol la preţul de 20 de lei sau ca pachet tematic Shakespeare – 3 spectacole pentru suma de 50 de lei. După achiziţia spectacolului sau a pachetului, participanţii vor primi prin email un cod de acces şi un link pentru a putea viziona reprezentaţia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati