Staţia de autobuz „Piaţa Naţiunile Unite”, aferentă liniilor 104, 123, N110 şi N115, va reveni pe amplasamentul iniţial, din data de 26 mai, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), scrie Agerpres.
„Începând de marţi, 26.05.2026, staţia „Piaţa Naţiunile Unite” (aferentă liniilor 104, 123, N110 şi N115) de pe Splaiul Independenţei (pe sensul spre Piaţa Unirii) revine pe amplasamentul de bază, după intersecţia cu Calea Victoriei. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (…) a dispus această măsură ca urmare a ridicării restricţiilor de trafic de pe Splaiul Independenţei, tronsonul cuprins între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
De asemenea, de la aceeaşi dată, autobuzele liniei 205 vor opri, pe sensul spre Piaţa Unirii, în staţia reamplasată „Piaţa Naţiunile Unite”.
sursa – AGERPRES


