Stradă din centrul istoric al Bucureștiului, transformată în rampă de gunoi – FOTO

Poliţiştii locali ai Direcţiei Centrul Istoric au aplicat miercuri, 2 februarie, o amendă de 3.000 de lei administratorului unei societăţi de construcţii pentru că a transformat o stradă din Centrul Istoric al Capitalei în rampă de gunoi.

O alee pietonală din zona Covaci a fost blocată cu mormane de deşeuri provenite din construcţii.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii locali au constatat că pământul şi molozul aruncate pe stradă erau de la o lucrare de hidroizolaţie ce se efectua la unui imobil din apropriere, depozitarea gunoiului pe domeniul public s-a făcut chiar din dispoziţia administratorului firmei ce executa lucrările de reabilitare.

„Pentru încălcarea H.C.G.M.B. 120/2010 privind normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, această societate comercială a fost sancționată contracvențional. Totodată, i s-a pus în vedere să elibereze domeniul public de deşeuri şi să readucă strada la starea iniţială de curăţenie”, se arată într-un comunicat al autorităților.

De la începutul anului, pentru încălcarea H.C.G.M.B. 120/2010, poliţiştii locali din cadrul D.G.P.L.C.M.B. au aplicat, doar în Centrul Istoric al Capitalei, peste o sută de sancţiuni contravenţionmale, valoarea acestora depăşind 140.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati