Programul ‘Străzi deschise’ include în acest sfârșit de săptămână concerte și ateliere pe Calea Victoriei, spectacole și competiții sportive în Sectorul 2, dar și activități artistice și civice pe malul Dâmboviței.
Activitățile se vor desfășura pe Calea Victoriei doar în data de 8 iunie, a informat, joi, ARCUB.
Pe Străzile Vasile Băcilă – Poiana cu Aluni din Sectorul 2 și pe Splaiul Unirii, în zona Debarcaderului Timpuri Noi, programul va avea loc în ambele zile de weekend.
‘Străzi deschise – București’ este un proiect al Primăriei Capitalei organizat de ARCUB și PROEDUS.
* ‘Dâmbovița Delivery’ devine proiect partener al Programului ‘Străzi deschise’. Evenimentul propune instalații și performance-uri live, ateliere cu tematici ecologice și sociale, dezbateri interactive, dans și amenajări participative.
* Programul de pe Calea Victoriei va include instalații scenografice, expoziții în aer liber, demonstrații de pictură și momente muzicale.
Publicul se va putea bucura de instalația Teatrului Odeon, de atelierul interactiv al Muzeului Național al Literaturii Române, dar și de demonstrațiile Asociației Artiștilor Plastici și de expoziția de mașini istorice italiene ‘Ruote Classiche Italiane’, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Italiene.
‘Evenimentele din zonă culminează cu două concerte în aer liber: Alexandra Stan (la Palatul CEC) și Damian Drăghici (pe traseul itinerant dintre Cercul Militar și Piața Amzei), precum și cu demonstrații spectaculoase de skateboarding în zona Parcului Kretzulescu’, transmite ARCUB.
* Strada Vasile Băcilă din Sectorul 2 va găzdui spectacole de teatru pentru copii – ‘Cei trei purceluși’, ‘Capra cu trei iezi’, ‘Motanul încălțat’, concerte de muzică populară și ușoară susținute de Școala de Artă București, spectacole de dans contemporan și animații urbane cu Circul Metropolitan.
‘Pe parcursul celor două zile, publicul se poate bucura de zone de joacă și competiții sportive (de la ping-pong și fussball, la dame și domino gigant), ateliere creative, mini-turnee, portretistică live și activități educative organizate de Biblioteca Metropolitană București și Jandarmeria Română’, menționează sursa citată.
Detalii despre programul complet sunt disponibile pe arcub.ro și proedus.ro și pe paginile de social media ale organizatorilor.
* Restricții rutiere
Calea Victoriei devine pietonală duminică, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe Strada Știrbei Vodă, Strada C.A. Rosetti, Strada Dem I. Dobrescu, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta.
Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.
Pe Strada Vasile Băcilă, traficul rutier este restricționat începând de vineri, 6 iunie, ora 22:00, până luni, 9 iunie, ora 06:00, în zona cuprinsă între Strada Răscoala 1907 și Poiana cu Aluni.