Aproape jumătate (47%) dintre tinerii care locuiesc în prezent cu părinţii spun că se simt puţin sau deloc pregătiţi să se mute de acasă, iar 46% dintre cei care au făcut deja acest pas indică gestionarea banilor drept principala provocare după mutare, arată un studiu realizat la începutul anului şcolar şi universitar 2025-2026.
Potrivit cercetării Cult Market Research la comanda BCR, doar pentru 14% dintre tineri mutarea de acasă reprezintă unul dintre momentele care marchează trecerea spre maturitate. În topul experienţelor care marchează această etapă se află prima relaţie (24%), intrarea la liceu (23%) şi primul loc de muncă (21%).
În rândul celor care au făcut deja pasul către o locuinţă separată de cea a părinţilor, 59% spun că au avut încredere că se pot descurca pe cont propriu, în timp ce 41% consideră că le-ar fi prins bine mai multă pregătire înainte de prima mutare.
„Pentru un tânăr, prima mutare de acasă este mai mult decât o schimbare de adresă. Este unul dintre primele momente în care începe să ia decizii pe cont propriu, să îşi gestioneze banii şi să îşi asume responsabilităţi noi. Însă independenţa este un proces care se construieşte în timp: aproape jumătate dintre tinerii care încă locuiesc cu părinţii nu se simt pregătiţi să facă pasul către o locuinţă proprie, iar pentru cei care s-au mutat deja, gestionarea banilor reprezintă principala provocare. Independenţa nu înseamnă renunţarea la sprijinul familiei, ci construirea treptată a încrederii că te poţi descurca pe cont propriu, că poţi lua decizii financiare potrivite pentru tine şi că îţi poţi asuma responsabilităţi noi”, a declarat Nicoleta Deliu-Paşol, Head of Communication & CSR, BCR, citată în comunicat.
Potrivit datelor prezentate de bancă, pentru o garsonieră în Bucureşti, cu o chirie medie estimată la aproximativ 1.500-2.000 de lei, suma iniţială necesară pentru mutare ajunge la circa 5.000-6.000 de lei, luând în calcul prima chirie, garanţia, de regulă comisionul agenţiei şi lucrurile de bază necesare într-o locuinţă. În cazul împărţirii unui apartament cu două camere, costul iniţial scade la jumătate.
Cheltuielile cu facturile şi abonamentele sunt estimate la 350-450 de lei lunar pentru o garsonieră, cu valori mai ridicate în timpul iernii, iar pentru mâncarea gătită acasă este indicat un reper de circa 1.000 de lei pe lună.
Astfel, cheltuielile esenţiale ale unui tânăr care locuieşte singur în Bucureşti sau într-unul dintre marile oraşe universitare sunt estimate la cel puţin 3.000-3.500 de lei pe lună.
În ceea ce priveşte fondul de rezervă, recomandarea este ca acesta să fie echivalentul a trei luni de cheltuieli esenţiale, respectiv 9.000-10.000 de lei pentru un tânăr care locuieşte în Bucureşti sau într-unul dintre marile oraşe. La o sumă economisită de 750 de lei lunar, fondul ar putea fi constituit în aproximativ un an.
O altă recomandare vizează împărţirea venitului net după regula 50/30/20 – 50% pentru nevoi esenţiale, 30% pentru dorinţe şi 20% pentru economii. În oraşele mari, însă, costul locuinţei poate face ca nevoile esenţiale să depăşească pragul de 50%. „Diferenţa poate fi acoperită din bugetul pentru dorinţe, iar economiile pot începe şi de la un 10%, dar important e să fii consecvent cu ele. Un apartament împărţit în gaşcă ajută mult: nevoile esenţiale ajung la aproximativ 60% din venit, faţă de peste 70% într-o garsonieră pe cont propriu. Porneşte de la venitul pe care îl ai efectiv în fiecare lună şi de la cheltuielile pe care le poţi susţine constant”, susţin reprezentanţii băncii.
Totodată, tinerilor care intenţionează să se mute li se recomandă ca, timp de trei luni înainte de acest pas, să pună deoparte suma pe care ar urma să o achite pentru chirie şi utilităţi, estimată între 1.800 şi 2.400 de lei lunar.
Studiul a fost realizat de Cult Market Research, la comanda BCR, la începutul anului şcolar şi universitar 2025-2026, pe un eşantion naţional de 1.610 tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani.
Sursa: Agerpres


