Probleme la centrul de vaccinare de la Romexpo. Sute de oameni au stat la coadă

Sute de persoane au stat la coadă să se vaccineze la Romexpo, după ce dozele au fost epuizate și a fost nevoie să se livreze altele.

Dozele de vaccin au ajuns într-un final la Romexpo.

„Din informațiile pe care le avem, la acest moment situatia s-a remediat. Au existat intarzieri, condiționate de dinamica și de volumul solicitărilor in ceea ce privește alocarea cantităților de vaccin către centrele de vaccinare. Menționam faptul ca distribuirea dozelor de vaccin trebuie sa se realizeze cu respectarea procedurilor specifice lanțului de frig.

Activitatea personalui vaccinator este  una continua și susținută. Înțelegem disconfortul generat in rândul beneficiarilor, le mulțumim pentru decizia de a se imuniza și ii asiguram ca procesul de vaccinare va continua in condiții optime. Apelam la  înțelegere din partea celor care doresc sa se vaccineze, întrucât pot exista și astfel de momente, punctuale, de ordin administrativ”, se arată într-un comunicat oficial al Grupului de Comunicare Strategică, scrie Antena3.ro.

Medicul coordonator al centrului a transmis că au fost livrate toate dozele necesare și că toți cei de la coadă vor fi vaccinați până la sfarșitul zilei.

O mare de oameni a așteptat să se vaccineze le centrul de vaccinare nr. 4 de la Romexpo, cel mai mare centru de imunizare din Bucureşti.

Mulţi dintre cei prezenţi la Romexpo aveau programarea pentru rapel. Oamenii aşteaptau de aproximativ cinci ore. Practic, programul s-a decalat destul de mult, iar sistemul care înregistra persoanele imunizate nu a mai funcţionat pentru câteva zeci de minute.

Unii oameni au declarat că stau la coadă de la ora 11:00 și în jurul orei 15:00 tot nu reușiseră să intre.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati