Sute de persoane au protestat în Piața Victoriei. „Vrem eliberare, nu carantinare”

Câteva sute de persoane s-au adunat duminică în Piața Victoriei pentru a protesta față de legea carantinei. Participanții care inițial s-au adunat pe trotuar au mers în mijlocul pieței. Cei mai mulţi dintre participanţii la protest nu poartă măşti de protecţie şi nu au păstrat distanţa fizică și au cerut ”libertate”, dar şi ”Vrem eliberare, nu carantinare”, potrivit romaniatv.net.

Jandarmeria Bucureşti a transmis, duminică seară, că pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise, iar 13 persoane care participă la protestul din Piaţa Victoriei au fost amendate.

Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19, a precizat sursa citată.

Printre organizatorii protestului se află și Iosefina Pascal, o tânără intens promovată de site-ul rusesc Sputnik.

Protestul a fost anunţat de Frontul Civic Unit. Acesta a început la ora 18.00. La proteste și-au anunțat prezența nume importante din societatea civilă, anunță aceștia într-un comunicat de presă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati