Tablouri false vândute de o galerie de artă din Capitală. Prejudiciul se ridică la 100.000 de euro

Mai multe tablouri false au fost vândute de o galerie de artă din București. Prejudiciul se ridică la 100.000 de euro, iar poliția face investigații în acest caz.

Directorul-adjunct al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, Alexandru Enăchescu a declarat vineri, 17 decembrie, că prejudiciul estimat până prezent se ridică la 100.000 de euro, însă trebuie luat în calcul şi prejudiciul moral cauzat patrimoniului naţional al României.

„Pentru alegerea unei lucrări, aveau posibilitatea să se deplaseze unde le puteau vizualiza, iar în cazul în care se hotărau să le cumpere, şi se prezenta un certificat de expertiză, în acest fel fiind convinşi că sunt autentice. În perioada martie 2020 – decembrie 2021, galeria a reuşit să valorifice, către diverşi cumpărători din ţară, aproximativ 200 de tablouri, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu sau Ştefan Luchian”, a spus Alexandru Enăchescu.

Cum au fost falsificate tablourile

Ofiţerul a explicat că, în urma cercetărilor, a reieşit faptul că lucrările aparţin unor artişti plastici, contemporani cu pictorii menţionaţi anterior, cărora li s-au atribuit semnăturile acestora prin ştergerea semnăturilor iniţiale şi aplicarea peste acestea a semnăturilor reproduse în fals.

„În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite instrumentele tehnice folosite pentru efectuarea acestor operaţiuni”, a arătat adjunctul DICE.

Potrivit acestuia, cauza are şi o componentă de evaziune fiscală, deoarece există indicii temeinice şi probe că valorificarea tablourilor a fost efectuată fără evidenţierea veniturilor obţinute, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor la bugetul de stat.

Poliţiştii au efectuat joi zece percheziţii într-un dosar legat de vânzarea unor tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiţi, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ştefan Luchian, scrie ziare.com.

Cum au fost vândute operele false

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală.

Conform anchetatorilor, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din Bucureşti, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiţi clienţi, ar fi comercializat tablouri atribuite în mod nereal unor pictori români renumiţi.

„Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, lucrările artistice ar fi fost însoţite de certificate de expertiză întocmite de un expert acreditat de către Ministerul Culturii, în care se menţiona în mod nereal că picturile, purtând în fals semnătura unor pictori celebri, ar fi aparţinut acestora”, a precizat joi IGPR.

Percheziţiile au vizat, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor artistice atribuite în mod nereal unor pictori, precum şi ridicarea unor documente financiar-contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri şi orice mijloace folosite în activitatea infracţională.

În cadrul acţiunii, au fost puse în aplicare două mandate de aducere şi citaţi 40 de martori, în vederea audierii, din peste 200 de cumpărători, în urma probatoriului administrat urmând să fie dispuse măsurile care se impun.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati