Compania de asigurări Allianz-Țiriac Asigurări a finalizat procesul de vânzare a celor două foste sedii centrale situate în zona Pieței Victoriei din București, în urma unor tranzacții intermediate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield...
Vineri și sâmbătă, Primăria Sectorului 1 va găzdui, în Sala de Consiliu din Bulevardul Banu Manta nr. 9, ateliere creative dedicate copiilor care adoră să deseneze, să picteze, să decoreze și să viseze.
Cei mici, cu vârsta...
Loteria bonurilor fiscale, care consta în extragerea aleatorie de numere, în vederea acordării de premii în bani, persoanelor fizice rezidente şi nerezidente în România,...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul...
Deputaţii au aprobat, luni, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cu 205 voturi "pentru", 90 "împotrivă" şi o abţinere.
Proiectul...
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, spune că Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București trebuie desființată: „Dacă Nicușor Dan nu are îndrăzneala să o spună,...
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anunţat că, în ultima săptămână, au fost demontate 17 panouri publicitate montate ilegal în Sectorul 1, toate aparţinând...
Magistrații Secției II Civile din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București au respins acțiunea formulată în instanță de comercianții de la metrou, conform portalului instanței. Decizia...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat dizolvarea Asociaţiei Centru Municipal pentru Dialog Social Bucureşti, printr-o decizie judecătorească. ONG-ul a fost înființat de fosta administrație...
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, luni seară, că în ședința Consiliului General al Primăriei București a fost demarată procedura de desființare a Asociației...
Inspecția Muncii trebuie desfiinţată şi reînfiinţată cu o altă organigramă şi cu organizarea de concursuri pentru posturile cheie, este de părere ministrul Muncii, Violeta...