Teatrul Stela Popescu se alătură Campaniei Naționale ‘Artiști pentru Artiști’, ediția a 22-a, inițiată de UNITER, și va dona integral încasările spectacolului ‘Anatomia unui clișeu’, programat duminică, 22 martie, ora 19:00, la Teatrul Mic – Sala Atelier.
”Teatrul este onorat să facă parte din acest demers care sprijină artiștii din domeniul teatrului aflați în situații dificile, prin Fondul de Solidaritate Teatrală. (…) Credem că solidaritatea nu este un gest simbolic, ci o responsabilitate asumată. Sprijinul trebuie să fie concret, mai ales atunci când colegi din breaslă trec prin momente grele. Suntem un teatru care își desfășoară activitatea în săli partenere și știm cât de fragil poate deveni echilibrul unei instituții culturale. Tocmai de aceea, pentru noi, solidaritatea are sens mai ales atunci când se transformă în acțiune. Când un artist are nevoie de ajutor, răspunsul nu poate fi nici amânat, nici ignorat. Invităm publicul să fie alături de noi și să transforme prezența la spectacol într-un gest real de susținere”, transmit reprezentanții teatrului.
Potrivit unui comunicat al instituției, spectacolul ‘Anatomia unui clișeu sau despre iubire și trădare, în note simple și chirurgical de sincere’ este o adaptare după un text de Alexandru Doru Spătaru, în regia lui Chris Simion-Mercurian, cu scenografia semnată de Maria Miu. Din distribuție fac parte Crina Matei, Ana Maria Ivan, Nicolae Dumitru/Alexandru Burcă (pian) și Florentin Munteanu.
”Spectacolul este o incursiune intensă în lumea emoțiilor necontrolate, a impulsurilor și a așteptărilor înșelate. Este un drum parcurs intuitiv, care aduce puterea de a transforma suferința în energie vitală, o lecție despre cum să trăim mai departe chiar și atunci când scenariul vieții pare decupat dintr-o revistă ieftină de scandal. Nu putem fi toată viața învingători, iar ‘˜clișeele’ pe care le trăim ne învață umilința, reamintindu-ne cât de profund umani suntem”, precizează teatrul.
Detalii și bilete: https://teatrulstelapopescu.ro/spectacol/anatomia-unui-cliseu-la-teatrul-mic-22-03-2026/
Campania Națională ‘Artiștii pentru Artiști’, inițiată în 2002, a devenit un simbol al solidarității în comunitatea teatrală românească, marcând luna martie ca un moment al unității de breaslă. De-a lungul celor 21 de ediții, inițiativa a adus pe scenă sute de spectacole dedicate sprijinirii artiștilor care, din motive medicale, au fost nevoiți să-și întrerupă temporar sau definitiv activitatea.
În 2026, campania continuă să susțină financiar artiștii aflați în dificultate și să atragă atenția publicului și autorităților asupra acestor situații. Prin Fondul de Solidaritate Teatrală, UNITER oferă sprijin celor care se confruntă cu probleme medicale grave sau cu situații limită ce necesită tratament constant.
Sursa: Agerpres.


