Tramvaiele liniilor 1 și 10 vor circula fără întrerupere de astăzi

0

Tramvaiele liniilor 1 şi 10 vor circula fără întrerupere, începând cu 1 iunie, programul acestora fiind prelungit pe toată durata nopţii, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti (STB).

„Începând cu data de 01.06.2020, programul de funcţionare a liniilor de tramvai 1 şi 10 va fi prelungit pe toată durata nopţii. Liniile 1 şi 10 au un traseu circular, desfăşurat pe Inelul Principal de Circulaţie din Bucureşti, şi reprezintă o parte dintre cele mai lungi şi importante trasee de tramvai din Capitală”, precizează STB într-un comunicat.

De asemenea, de la aceeaşi dată, la secţiunea Trasee (http://www.stbsa.ro/v_trasee.php) vor fi publicate graficele de circulaţie actualizate.

În această perioadă afectată de pandemia cu coronavirus, STB SA le recomandă călătorilor să utilizeze preponderent modalităţile alternative de achiziţie şi de plată a călătoriei, puse la dispoziţie: încărcarea online a cardului de transport nominal , plata prin intermediul aplicaţiei de mobil BPay sau plata prin SMS. Aplicaţia gratuită BPay permite achiziţionarea de titluri de călătorie direct de pe telefonul mobil de tip smartphone cu conexiune la internet, fără a fi necesară existenţa unui card de transport.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version