NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Trendyol își extinde oferta de cosmetice în România

Trendyol a lansat magazine dedicate unor branduri cunoscute de cosmetice și produse de îngrijire personală, printre care L’Oréal Paris, Maybelline New York, Garnier, Mixa și NIVEA.

  • În prezent, clienții din România pot găsi pe platformă aproximativ 750 de produse din portofoliile acestor mărci, iar oferta urmează să fie extinsă până la finalul anului 2026.

Magazinul NIVEA și NIVEA MEN include în prezent aproximativ 350 de produse pentru îngrijirea feței și a corpului, igienă personală și îngrijirea părului, precum și articole destinate bărbaților.

În paralel, magazinul dedicat brandurilor din portofoliul L’Oréal Groupe pune la dispoziția cumpărătorilor aproximativ 400 de produse. Selecția cuprinde cosmetice de la L’Oréal Paris și Maybelline New York, produse pentru îngrijirea pielii de la Garnier și Mixa, dar și articole pentru îngrijirea și colorarea părului.

Oferta de cosmetice de pe Trendyol se extinde în 2026

Compania intenționează să crească numărul produselor L’Oréal Groupe disponibile pe platformă de la aproximativ 400 la 1.200 până la sfârșitul anului.

În cazul NIVEA, planul este ca oferta să ajungă la întregul sortiment, estimat la aproximativ 500 de produse.

Extinderea are loc într-un context de creștere a categoriei Beauty pe piața din România. Potrivit Trendyol, în ultimul an, numărul comercianților activi din această categorie a crescut cu 75%, iar numărul produselor listate s-a dublat, ajungând la aproximativ 400.000.

„Categoria Beauty este una foarte importantă pentru noi în România și observăm o creștere semnificativă atât a numărului de selleri, cât și a selecției de produse disponibile pentru clienții noștri. Aducerea pe platformă a unui număr mai mare de branduri recunoscute la nivel internațional reprezintă un pas important în consolidarea acestei oferte. Ne dorim ca utilizatorii din România să găsească pe Trendyol cât mai multe dintre brandurile și produsele pe care le cunosc și le îndrăgesc deja, oferindu-le în același timp o varietate tot mai mare și mai multe opțiuni”, a declarat Irem Yılandil, Head of International Expansion la Trendyol.

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati