Opera Naţională Bucureşti prezintă premiera spectacolului „Trubadurul” de Giuseppe Verdi. Regia, decorurile, costumele şi luminile poartă semnătura lui Mario De Carlo, asistent scenografie – Andreea Koch, iar Corul Operei Naţionale Bucureşti este pregătit de către Daniel Jinga. Asistent regie este Alex Nagy, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
Reprezentaţiile cu titlu de premieră vor avea loc pe 22, 23 şi 26 iunie, începând cu ora 18:30, a anunţat luni un comunicat al instituţiei.
„Trubadurul” lui Verdi este una dintre operele sale cele mai intense, mai dramatice şi, surprinzător, accesibile publicului. Titlul a reprezentat încă de la premiera ce a avut loc la Roma, pe 19 ianuarie 1853, un succes de proporţii şi s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere de pe mapamond, fapt ce validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar şi interesul publicului pentru această lucrare.
O poveste ce nu duce lipsă de personaje puternice în ambiţiile, dorinţele şi pasiunile lor ce se înfruntă sau se dăruiesc cu nebunia tinereţii, a curajului sau a iubirii. Cu toate aceastea, decorul acestor destine este împânzit de orgolii şi uneltiri de răzbunare, ce intensifică şi mai mult flacăra existenţei şi sentimentelor lor. O istorie de dragoste captivantă, născută la intersecţia a două lumi: cea nobiliară şi cea a nomazilor.
Pentru toate cele trei titluri în regim de premieră, pe prima scenă lirică a ţării vor evolua artişti invitaţi precum sopranele Cellia Costea şi Apollonia Egyed, mezzo-soprana Andrada Roşu, dar şi tenorul Samuele Simoncini.
Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ şi la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 şi 14:00 – 19:00).