Una din trei femei s-ar mulţumi cu un salariu de 1.000 de euro. Pentru 32%, fericirea începe de la minim 2.000 de euro net lunar

Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puțin 1.000 de euro, iar aproape o treime (32%) consideră că pragul de venit personal net lunar de la care s-ar simți fericită este de cel puțin 2.000 de euro net. Revolut a vrut să afle care este percepția româncelor despre veniturile dezirabile și contribuția fintech la eliminarea disparităților de gen, printr-un sondaj realizat de Dynata, noteză economica.net.

Femeile consideră mai mult ca bărbații că fericirea adusă de un salariu mare este importantă, ne arată studiul realizat de Revolut.

„De exemplu, 33% dintre femei plasează pragul auto-împlinirii personale aduse de un venit net lunar în intervalul 3.000 – 10.000 euro, față de 31% în cazul bărbaților. De altfel, potrivit aceluiași studiu, anul trecut, 40% dintre femei au beneficiat de o creștere de salariu (egală, superioară sau inferioară inflației), față de 49% dintre bărbați. 21% dintre respondente nu cred că li se va mări salariul nici în 2023, un procent superior atât mediei la nivel național (18%), cât și celui înregistrat în rândul bărbaților”, arată studiul.

Din cauza transformărilor suferite la nivel global de societate din cauza pandemiei de COVID-19 și a creșterii costului vieții, peste 64 de milioane de femei și-au pierdut locurile de muncă, ceea ce s-ar traduce într-o pierdere globală de 800 de miliarde de dolari la nivelul veniturilor individuale, potrivit OXFAM. Totodată, de două ori mai multe tinere și-au pierdut locurile de muncă, în comparație cu bărbații, conform aceleiași surse.

Alte statistici oficiale ne arată cât de adânc e decalajul dintre femei și bărbați în privința accesului la resursele economice, financiare și profesionale care pot contribui la împlinirea personală.

Diferenţa dintre salariile femeilor şi bărbaţilor de aproximativ 10.000 de dolari. Cele mai puţine reprezentante în mediul politic

Potrivit Raportului cu privire la inegalitatea de gen, realizat în 2022 de Forumul Economic Mondial (WEF), România are o poziție medie în clasamentul celor 146 de țări în privința indexului general (locul 90, cu 0,698, unde 0 înseamnă imparitate și 1 paritate). La secțiunea economică (participare economică și oportunități), țara noastră este pe locul 63, în scădere cu 13 poziții, de pe locul 50 în 2021.

Avem poziții mai bune la diferența de salarizare pentru aceeași ocupație (poziția 43) și la diferența dintre veniturile estimate (poziția 50, femeile având mai puțin cu aproximativ 10.000 de dolari față de bărbați). Ne situăm, totuși, pe primul loc la reprezentativitatea de gen în rândul angajaților tehnici și al profesioniștilor și la accesul la servicii de sănătate și supraviețuire, unde disparitatea este zero. Cele mai slabe scoruri se înregistrează la reprezentarea în mediul politic (locul 122).

Femeile mai înclinate către rambursarea creditelor şi realizarea de economii decât bărbaţii

Rata de îndatorare individuală și economisirea sunt două dintre grijile femeilor, după cum arată același studiu Revolut și Dynata. Una din cinci femei ar prefera să lichideze creditele și împrumuturile contractate, dacă ar avea la dispoziție, pe nepusă masă, 10.000 de euro. O femeie din patru ar folosi acești bani pentru a face economii (în lei, în valută sau într-un cont curent fără dobândă, pentru a putea fi ușor accesați). 15% dintre femei i-ar folosi pentru a cumpăra un bun mai costisitor (o mașină sau obiecte de folosință îndelungată).

O altă constatare a studiului a fost aceea că femeile preferă într-o proporție mai mare decât bărbații ca, în cuplu, să existe atât un cont comun pentru cheltuielile casei, cât și un cont personal pentru nevoile proprii (29% dintre femei vs. 20% dintre bărbați).

De exemplu, pentru vacanțe sau achiziții mai costisitoare, cuplurile își pot strânge fondurile necesare în Seifuri de grup (Group Vaults), în deplină transparență și fără efort, indiferent de tipul de plan deținut (Standard, Plus, Premium și Metal). De altfel, în 2022, 37% dintre Seifurile Vaults din aplicație aparțineau utilizatoarelor Revolut, comparativ cu 60% pentru utilizatorii de sex masculin. Cele mai multe seifuri aparțineau categoriei de vârstă 25-34 de ani (14%).   

Femeile preferă conturile Revolut pentru a încasa fondurile din activităţile pe cont propriu

Fintech-urile sunt cunoscute ca furnizori de produse și soluții care au costuri mici de utilizare sau taxe minime. Cu toate acestea, de multe ori femeile le folosesc serviciile mai puțin ca bărbații deoarece se tem pentru confidențialitatea datelor, de atacurile cibernetice sau se consideră prea puțin educate tehnic și financiar pentru a le utiliza conform. Din aceste motive, femeile sunt mai expuse riscului de a pierde mai mulți bani plătind comisioane și taxe ascunse sau de a rata oportunitățile de ajustare a propriilor fonduri financiare.

Cardurile Revolut ajută la o mai bună administrare a banilor. În plus, cu Revolut, achizițiile făcute de la brandurile și comercianții incluși în Recompense și Magazine beneficiază de cashback și se aplică la aproape 50 de branduri locale și internaționale. Nu în ultimul rând, prin Revolut, clienții pot beneficia de cashback pentru achizițiile făcute pe platformele de e-commerce partenere. Inclusiv pentru pasionații de vacanțe și călătorii există produse dedicate prin care își pot rezerva cazarea și, cu ajutorul opțiunii Sejururi din aplicație, pot primi cashback de până la 10% din valoarea cazării.

Utilizatoarele Revolut apelează la aplicația de digital banking pentru a încasa salariul sau fondurile rezultate din activitățile pe cont propriu (contul Revolut Pro), pentru a face plăți punctuale online sau a achita facturi recurente, pentru a face transferuri P2P, pentru a da bani de buzunar copiilor cu Revolut.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati