Universitatea București îi ajută pe studenții și profesorii care s-au refugiat din Ucraina

Comunitatea Universității din București s-a mobilizat pentru sprijinirea studenților și a profesorilor ucraineni și internaționali de pe teritoriul țării vecine, grav afectată de război.

”Au fost astfel amenajate peste 300 de locuri de cazare în căminele Universității din București, în cadrul Casei de Oaspeți „Academica”, în spațiile CEREFREA Villa Noël, precum și în spațiile Institutului Teologic Baptist – Facultatea de Teologie Baptistă a UB”, a transmis instituția într-un comunicat de presă.

Datorită implicării carelor didactice, a studenților și personalului administrativ, ”primele persoane au început să sosească și au fost deja cazate în spațiile UB”, precizează sursa citată.

”Până astăzi, 1 martie 2022, la ora 11:00, au fost primiți în spațiile de cazare din cămine 191 de studente și studenți nigerieni, egipteni, marocani, sirieni și ucraineni. La rândul lor, alte două familii și încă 3 studenți ucraineni au fost primiți în spațiile CEREFREA Villa Noël, în timp ce alte 26 de persoane din Ucraina sunt așteptate să sosească la căminul Institutului Teologic Baptist”, se mai arată în comunicatul citat.

”Părinții mei trăiesc în Lugansk, care este ocupat și unde este chiar mai rău decât în restul Ucrainei pentru că în Ucraina oamenii încă sunt apărați, în timp ce în Lugansk nu-i apără nimeni. Acolo îți pot confisca proprietățile oricând și pot chiar să te ucidă fără ca cineva să poată obiecta în vreun fel.  Părinții mei, care au o vârstă, nu au plecat pentru că urăsc sentimentul de incertitudine și se pot adapta foarte greu unor noi situații.

Totodată, fratele meu și prieteni foarte apropiați au rămas în Kiev. Ultima oară când am vorbit cu fratele meu, mi-a spus că are bani pe card, dar că nu există bani în bancomate. Astfel, el nu are bani cu care să-și cumpere mâncare și îi este foarte greu să găsească provizii. Magazinele sunt și ele goale”, a povestit Sofia H.

Sofia din Ucraina (22 de ani) și Ahmed (25 de ani, student egiptean), părinții unei fetițe de 5 luni pe nume Amira, găzduiți de Universitatea din București.

Donații București. Universitatea a deschis și centre de colectare a ajutoarelor pentru refugiați

Universitatea a deschis și centre de colectare a ajutoarelor materiale pentru refugiații din Ucraina, unde atât studenții, cadrele didactice și personalul administrativ al UB, dar și orice altă persoană poate ajuta cu produse igienice, produse alimentare neperisabile, apă, băuturi răcoritoare sau orice alt produs care poate veni în ajutorul refugiaților.

Colectarea acestora se face în mai multe puncte administrative ale Universității din București:

• Serviciul Social din incinta Campusului Grozăvești (Splaiul Independenței, nr. 204, București)

• Cantina „Mihail Kogălniceanu” a Universității din București (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, București).

Celor două centre de colectare deschise de Rectoratul Universității din București li se adaugă alte două din cadrul Facultății de Litere și, respectiv, Facultății de Științe Politice a Universității din București.

Donațiile pot conține măști chirurgicale, alimente neperisabile, dezinfectanți și produse de igienă (periuță și pastă de dinți, șampon, săpun, șervețele umede, absorbante și produse pentru nou-născuți etc.) prosoape și/sau pături.

Centrul de colectare a donațiilor din Holul de Marmură al Facultății de Litere (Str. Edgar Quinet, nr. 5, București) este deschis în intervalul 10:00-15:00.

De asemenea, în colaborare cu Facultatea de Științe Politice, Asociația Studenților în Științe Politice a lansat inițiativa „#StudențiiSolidari – Alături de Ucraina, indiferent de vârstă” de mobilizare pentru strângerea de donații către toți oamenii și toate asociațiile studențești din țară. Donații (alimente neperisabile, apă, haine, pături) se pot face și la centrul de colectare a donațiilor de la Facultatea de Științe Politice (Calea Plevnei, nr. 59), deschis de luni până vineri, în intervalul 10:00-20:00.

Mai multe detalii cu privire la inițiativa ASSP-UB pot fi consultate aici.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati