Update STB: Vatmanul împușcat cu un pistol cu aer comprimat este rănit ușor în zona capului

Conducătorul de tramvai de pe linia 25 care a fost împușcat cu un pistol cu aer comprimat a fost rănit ușor în zona capului, fiind în afara oricărui pericol, informează Societatea de Transport Bucuresti (STB).

Joi, 17 septembrie 2020, în jurul orei 10:40, un conducător de tramvai de pe linia 25, care circula pe Șoseaua Giurgiului – sens CFR Progresul, la plecare din stația „Muzeul Bacovia”, a fost împușcat cu un pistol cu aer comprimat de către un participant la trafic, fiind rănit ușor în zona capului.

„După pornirea tramvaiului din stație, o călătoare a alergat să se urce în tramvai, iar acesta nu a mai putut opri. Conducatorul unui autoturism BMW aflat în trafic, care circula paralel cu vagonul a observat și i-a adus injurii vatmanului. După discuția cu acesta, a scos și a folosit un pistol cu aer comprimat, rănindu-l ușor. Nu au fost necesare intervenții medicale, iar vatmanul în vârstă de 45 de ani se află în afara oricărui pericol”, se arată în comunicat.

Tramvaiul s-a retras la depoul Giurgiului. Circulația tramvaielor pe Sos. Giurgiului nu a fost afectată. Cazul este în cercetare de către organele de Poliție.

Polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbatul care a folosit pistolul cu bile, el fiind audiat la Secția 16 Poliție.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati