USR PLUS solicită Uniunii Europene sprijin pentru victimele inundaţiilor din România

Europarlamentarul USR PLUS Vlad Marius Botoş, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, solicită doamnei comisar Elisa Ferreira, Comisar European pentru coeziune şi reforme, să acţioneze Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene pentru sprijinirea victimelor inundaţiilor din ultimele zile.

„Inundaţiile din Alba, din zona Roşia Montană, dar şi din alte zone, sunt o tragedie pentru toţi cei care şi-au pierdut casele, lucrurile agonisite o viaţă întreagă. Ne putem uita în urmă, să vedem unde e problema, cine e de vină, dar oamenii afectaţi au nevoie de ajutor acum. Uniunea Europeană are mecanisme de sprijin pentru situaţii de urgenţă şi am solicitat doamnei comisar Elisa Ferreira să ţină cont şi de situaţia românilor în accesarea acestui mecanism. Este adevărat că pagubele din ţările nordice au fost mult mai extinse decât în România, dar familiile care şi-au pierdut casele sunt afectate în egală măsură”, declară europarlamentarul Vlad Botoş.

În scrisoare se menţionează faptul că inundaţiile s-au extins şi în Austria şi România şi solicită ca în accesarea mecanismului să se ţină cont de toţi europenii afectaţi grav de intemperiile din ultima perioadă.

„Începând din nordul Europei, Olanda, Germania, Belgia, Franţa, Luxemburg, inundaţiile s-au extins în Austria şi România. Pentru astfel de momente s-a instituit Mecanismul de protecţie civilă al UE, Fondul de solidaritate al UE şi toate instrumentele de solidaritate ale UE. Vă rugăm să ţineţi cont că implicarea dumneavoastră personală şi solidaritatea UE sunt foarte necesare în aceste vremuri dificile pentru regiunile grav afectate din întreaga Uniune Europeană. Sunt convins de devotamentul şi angajamentul dumneavoastră şi sunt sigur că, cu ajutorul dumneavoastră, toţi europenii care suferă în aceste zile, vor găsi ajutorul atât de necesar”, precizează europarlamentarul USR PLUS.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati