Valeriu Gheorghiță: Din 4 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate zilnic

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, în așa fel încât se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare.
Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă seara, într-o emisiune la postul Antena 3, citat de Agerpres.

Din ianuarie să se înceapă vaccinarea pentru etapa a doua

El a adăugat că astfel se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

El a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.

„Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior bineînţeles pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua.

Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

El a adăugat că în prima săptămână din ianuarie este aşteptată şi autorizarea vaccinului produs de compania Moderna.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati