Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea anti-COVID cu a treia doză ar putea începe în septembrie

Personalul medical și persoanele vulnerabile ar putea fi vaccinate cu a treia doză împotriva COVID. O decizie ar urma să fie luată în septembrie, în condițiile creșterii numărului de infectări cu varianta Delta. Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, scrie digi24.ro.

„Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere – personalul medical și social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani”, a spus Gheorghiță.

„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a adăugat el.

„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul trecerii prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză, având în vedere că trecerea prin boală este un element important în activarea răspunsului imun”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati