VIDEO/ Cum a fost protestul de sâmbătă seară de la Ambasada Rusiei din București

Peste 1.000 de oameni s-au adunat, sâmbătă seară, în fața Ambasadei Rusiei din București, pentru a protesta față de invadarea Ucrainei. Inițial, oamenii au mers la Ambasada Ucrainei, pentru a-și arăta solidaritatea.

Participanţii afişează steagul Ucrainei, unul chiar de mari dimensiuni, dar şi mesaje precum Stop PutinNo warPeace UkraineSolidari cu oamenii din Ucraina. Fără războiWe stand with Ukraine.

O parte a celor prezenţi au intonat imnul Ucrainei şi s-au scandat, printre altele, Asasin, Putin asasin şi Ucraina.

La un moment dat, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România, Rohovei Paun, a ieşit pentru a se adresa susţinătorilor. El le-a mulţumit celor prezenţi, care l-au întâmpinat cu aplauze, pentru susţinere şi gândurile pozitive.

Sunteţi foarte pozitivi, sunteţi prietenii noştri, sunteţi alături de noi şi vă mulţumesc din suflet, a spus el, potrivit Agerpres.

Participanţii au plecat ulterior în marş către Ambasada Rusiei la Bucureşti, iar coloana a fost întâmpinată de claxoane de susţinere ale celor aflaţi în trecere.

În faţa Ambasadei Rusiei, s-a scandat din nou atât în limba română: Putin, nu uita, Ucraina nu-i a taArmata rusă afarăSolidaritateCriminaliiZelenski, cât şi în ucraineană – Ucraina este mai presus de toate, iar participanţii au intonat din nou imnul Ucrainei.

De asemenea, a fost afişat un banner de mari dimensiuni cu mesajul Putin, Ukraine is not your playground. Stop the war against Ukraine!.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati