VIDEO / O nouă metoda de plată pentru parcările publice din București: ”Plăţile se efectuează simplu şi rapid, fără taxe suplimentare”

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că 100 de parcometre sunt amplasate în parcările din inelul central, iar în perioada următoare vor fi instalate alte 200, transmite Agerpres.
  • „Pentru prima dată, în Municipiul Bucureşti, am instalat parcometre cu care poţi plăti parcarea modern, digital şi fără comisioane, aşa cum am promis. Sunt fabricate în România, chiar în Bucureşti, aceste parcometre. 300 de bucăţi”, a scris viceprimarul, pe Facebook.

El a menţionat că plăţile se efectuează „simplu şi rapid, fără taxe suplimentare”, putându-se folosi cardul bancar, telefonul, QR code-ul şi tichete preplătite. În perioada următoare, Compania Municipală Parking Bucureşti va monta toate cele 300 de automate.

„Plăţile se efectuează simplu şi rapid, fără taxe suplimentare. Puteţi folosi cele mai noi tehnologii: cardul bancar sau preplătit, telefonul, smart watch, QR code-ul şi tichete preplatite. Se pot plăti: tariful orar de parcare, abonamentele pentru persoane fizice şi juridice şi tariful unic pentru autocare. Se poate opta pentru dovada plăţii pe email sau print”, a precizat Bujduveanu.

 

La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat că parcometrele reprezintă „o soluţie modernă, digitală”, care foloseşte energie solară, „o soluţie pentru un Bucureşti de nivelul anului 2023”.

„Mă bucur foarte mult să fiu astăzi, aici, alături de domnul viceprimar Stelian Bujduveanu. Oricum, semănăm, aşa că, cu cât apărem mai mult împreună, ne puteţi distinge mai uşor”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati