VIDEO Primarul Sectorului 4 a depus jurământul de învestitură. Care sunt promisiunile lui Băluță

0

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, şi noul Consiliu Local au depus miercuri jurământul de învestitură. Cu această ocazie, edilul a declarat că va lua măsurile necesare pentru a limita extinderea epidemiei de COVID-19.

„Este cel mai important să fim sănătoşi şi sunt convins că împreună atât Consiliul Local, cât şi aparatul Primăriei vom lua măsurile necesare pentru a limita extinderea acestei epidemii de coronavirus, vom lua măsurile care-i vor determina pe oameni să se simtă în siguranţă, iar problemele de sănătate pe care această epidemie le generează să fie limitate”, a spus Daniel Băluţă potrivit spotmedia.ro.

El a arătat că va continua proiectele începute.

Vă asigur că toate proiectele pe care le-am început vor continua, că în acest mandat vom termina clinica universitară de stomatologie, că în acest mandat vom avea cu siguranţă în Sectorul 4 o nouă staţie de metrou, că în acest mandat vom realiza în principiu toate lucrurile pe care le-am promis în această campanie electorală”, a dat asigurări Daniel Băluţă.

Acesta şi-a exprimat convingerea că noul Consiliu Local va fi unul dintre cele mai performante şi a opinat că nu este relevantă apartenenţa consilierilor locali la un partid sau la altul.

„Aveţi o reprezentare a opiniei cetăţenilor şi este normal şi este corect ca împreună să putem să generăm pentru comunitatea noastră proiecte importante, iar în 2024 să avem bucuria de a constata pe de o parte că în Sectorul 4 e mult mai bine decât în acest moment, că în Sectorul 4 vom reuşi să menţinem sub control şi să eliminăm împreună cu celelalte instituţii ale statului român efectele pe care această pandemie le are (…) şi poate mai presus decât orice să devenim şi mai mândri că muncim, iubim şi trăim în Sectorul 4. (…)

Sunt convins că împreună, prin colaborare, prin măsuri inteligente şi echilibrate, vom reuşi să construim. (…) Oamenii sunt interesaţi de rezultate şi sunt convins că împreună, fie că suntem de la PSD, că suntem de la PPU-SL, că suntem de la USR, de la PLUS, de la PMP, de la PNL, de oriunde, sunt convins că împreună vom reuşi să facem aceste lucruri. (…) Acesta sunt convins că va fi unul dintre cele mai performante Consilii Locale şi vom avea împreună un mandat de excepţie”, a declarat Daniel Băluţă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version