VIDEO/ Protest spontan la Registrul Comerţului Bucureşti. Activitatea cu publicul este suspendată

1
Oficiul Național al Registrului Comerțului

Activitatea cu publicul este suspendată luni dimineaţa la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, au intrat în protest spontan.

  • „Blocul Naţional Sindical informează că astăzi, 29 aprilie 2024, membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, au intrat în protest spontan. Astfel, activitatea cu publicul este suspendată în aceste momente la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară. Acţiunea nu este organizată de SAONRC, dar membri sindicatului iar parte la aceasta”, precizează BNS într-un comunicat de presă.
  • Angajaţii ONRC au fost în grevă japoneză în perioada 18-22 aprilie, iar în intervalul 23-25 aprilie au avut loc mitinguri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor ONRC.

Salariaţii solicită majorări ale salariilor de bază şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version