VIDEO/ Sute de bucureşteni au ieşit în stradă, nemulţumiţi de activitatea primarului Nicuşor Dan

Bucureștenii au ieşit în stradă, duminică, nemulțumiţi de activitatea primarului general al Capitalei.

Oamenii sunt revoltați pentru că proiectele anunțate de Nicușor Dan în 2020 s-au dovedit a fi un lung șir de promisiuni electorale.

Edilul general are numeroase restanțe față de bucureșteni, spun umaniștii.

”Bucureștenii și nu numai, au venit oameni din toată țara, pentru că au înțeles că dacă Bucureștiul se prăbușește toată țara se duce în jos. Oamenii au venit să-i transmită lui Nicușor Dan că ar cam trebui să își strângă lucrurile.

În fruntea Capitalei trebuie să vină un om căruia să-i pese cu adevărat de bucureșteni, un om care să își țină promisiunile pentru că Nicușor Dan nu o face…Bucureștenii au dreptul ca în fruntea lor să vină un om care știe ce înseamnă demnitate, onoare și curaj, asta este deviza umaniștilor, cu ea mergem înainte”, a explicat Lavinia Șandru, coordonator comunicare PUSL, prezentă la eveniment.

De asemenea, și primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, se află în fața Primăriei București.

Sute de oameni s-au adunat în fața Primăriei Generale a Municipiului București. Toți sunt nemulțumiți de faptul că primarul general nu și-a respectat promisiunile făcute înainte să preia mandatul la Primăria Capitalei.

Mitingul organizat de PUSL este autorizat de Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei Municipiului București.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati