Volodimir Zelenski a jurat că Ucraina va găzdui Eurovision în 2023

0

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a jurat că Ucraina va găzdui Eurovision Song Contest (ESC), după ce formaţia Kalush Orchestra a câştigat finala competiţiei de anul acesta de la Torino.

„Curajul nostru a impresionat lumea, muzica noastră a cucerit Europa! Anul viitor, Ucraina va găzdui Eurovision! Pentru a tria oară în istorie”, a spus Zelenski pe Telegram.

Dacă Ucraina va putea găzdui concursul muzical european anul viitor este neclar, notează news.ro.

Zelenski este încrezător că Ucraina va câştiga războiul pe care Rusia l-a început pe 24 februarie. „Slavă Ucrainei!”, a spus Zelenski.

Ministrul ucrainean al Culturii, Alexandr Tkachenko, a spus că se gândeşte deja la un potenţial oraş pentru a găzdui anul viitor concursul.

În prezent, Ucraina se află în imposibilitatea de a găzdui o astfel de competiţie din cauza legii marţiale în vigoare. Acest lucru înseamnă că nu este permisă organizarea de evenimente majore şi se aplică starea de alertă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version