Windows 7 nu mai primeşte update-uri de securitate

0
sursa foto: Pixabay

Microsoft a oprit complet suportul pentru Windows 7, pentru care nu mai sunt acum livrate nici măcar update-urile de securitate, transmite News.ro, citată de economedia.ro.

În 2020, după mai bine de 10 de când era lansat, Microsoft anunţa oprirea parţială a suportului pentru Windows 7, care era tăiat de la update-urile ce aduceau funcţionalităţi noi.

Acum, la trei ani distanţă, Windows 7, care s-a dovedit de-a lungul timpului unul dintre cele mai apreciate sisteme dezvoltate în ultimele decenii de Microsoft, rămâne şi fără update-urile care repară problemele de securitate.

Conform Statcounter, chiar şi după atâta vreme, Windows 7 încă are în jur de 11% din întreaga cotă de piaţă deţinută de sistemele de operare dezvoltate de Microsoft.

Cei care încă folosesc Windows 7 au primit recent o altă lovitură, când Google a decis să nu mai actualizeze versiunea pentru acest sistem a browser-ului Chrome.

Nici Edge, browser-ul dezvoltat chiar de Microsoft, nu va mai oferi suport pentru Windows 7 după versiunea 109, care va fi lansată joi.

Windows 7 a fost lansat în urmă cu mai bine de 13 ani, pe 22 octombrie 2009.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version