Zborurile charter şi de linie care îi duc pe români în destinaţiile unde îşi vor petrece vacanţa de Revelion se desfăşoară conform programării şi nu există riscul perturbării calendarului stabilit pentru ultima săptămână din an, anunţă turoperatorul Paralela 45.
Informarea vine în contextul anulării a peste 8.000 de curse de linie la nivel global, în perioada Crăciunului, din cauza infectării echipajelor companiilor aeriene, stricând călătoriile de final de an a peste un milion de pasageri.
„Dacă companiile aeriene mai anulează uneori zboruri, agenţiile nu anulează preventiv nimic, numai în situaţia în care ţara respectivă se închide pentru turism. Cursele charter şi zborurile de linie din ultima săptămână a anului către destinaţiile de vacanţă se desfăşoară conform contractelor semnate cu companiile aeriene. Nu avem motive să anulăm. Turiştii români nu au de ce să îşi facă griji, deja unii dintre ei au ajuns în Maldive, Dubai, alţii vor ajunge în celelalte destinaţii zilele acestea. Preocuparea noastră este să îndeplinească toate formalităţile pentru plecare, să aibă vacanţe în siguranţă”, a declarat Alin Burcea, CEO Paralela 45.
Între 27 şi 30 decembrie decolează avioane spre Hurghada din Bucureşti, Cluj – Napoca, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, spre Sharm el Sheikh din Bucureşti, Cluj – Napoca şi Timişoara, spre Madeira din Bucureşti şi Cluj – Napoca, spre Dubai, Antalya, Zanzibar, Republica Dominicană, Republica Capului Verde, Maldive din Bucureşti, cu mai mult de 3.000 de români care au ales pentru vacanţa lor de Revelion aceste destinaţii.
Acestora li se adaugă peste 500 de turişti care au cumpărat programele de tip circuit în Istanbul, Atena, Paris, Coasta de Azur, Praga Malta, Portugalia, Lisabona, Barcelona, Costa del Sol, Valencia, Tunisia, Sri Lanka, Iordania, Egipt organizate de agenţie.
Au început zborurile pentru vacanța de Revelion și se desfășoară în siguranță
Agenţii Paralela 45 acordă asistenţă fiecărui turist pentru completarea formularului de acces în destinaţie şi îi îndrumă pentru realizarea testelor PCR. Testarea înainte de călătorie se realizează cu prioritate şi la preţuri negociate în clinicile cu care agenţia are parteneriate la nivel naţional.
În destinaţie, pentru returul în România din state non-UE, testul se poate efectua la clinici locale ori direct la hotel, procedurile fiind stabilite încă de la începutul lunii decembrie.
Paralela 45 încurajează în continuare turiştii să cumpere pentru vacanţa lor şi asigurări medicale cu extensie Covid şi STORNO, astfel încât aceasta să fie în siguranţă indiferent de situaţie. Prin parteneriatele cu firmele de asigurări, preţurile acestora au devenit extrem de accesibile, indiferent de destinaţie.