Zilele Horticulturii Bucureștene, în acest weekend, în Grădinile Senatului României

1

Peste 80 de expozanţi vor participa în perioada 9 – 12 mai la cea de-a XX-a ediţie a evenimentului Zilele Horticulturii Bucureştene, organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, alături de Ministerul Educaţiei şi Primăria Municipiului Bucureşti.

„Grădinile, proiectate şi realizate pe spaţiul fostului Cartier istoric Uranus, îşi vor deschide porţile pentru vizitatori şi cu ocazia aniversării a 160 de ani de la crearea Senatului României.

La cea de-a 20-a ediţie a acestui eveniment horticol plin de culoare şi inspiraţie, publicul larg va avea acces gratuit şi va putea să descopere şi să achiziţioneze flori, plante ornamentale, material săditor, fructe, legume, echipamente şi alte produse horticole de la cei peste 80 de producători prezenţi”, informează un comunicat de presă al organizatorilor.

Programul va include expoziţii tematice, demonstraţii practice, precum şi ateliere şi activităţi educative şi distractive pentru întreaga familie.

Dintre atracţiile programului fac parte: „Grădinile Senatului – un Memorial Uranus” – prezentare proiect şi tur ghidat, „Compostul – ce este, cum se face şi ce beneficii aduce”, „Vecini cu aripi” – atelier pentru copii despre ornitologie, „Plantăm fapte bune în România” – ateliere de plantare şi identificare a arborilor, „Herbarium – Cum ne orientăm în lumea plantelor?” – un atelier despre diversitatea plantelor, soluţii practice pentru culturi ecologice de căpşun şi zmeur, „Poveştile florilor. Flori în timbre” – o istorie florală surprinzătoare prin timbre florale artistice.

Din program vor mai face parte şi evenimentele „Digitalizarea în pomicultură”, „Flori de Ziua tatălui” – atelier pentru copii, soluţii inteligente pentru culturi aeroponice, Transformă oraşul în grădină, la atelierul „Fereastra verde”, Descoperă magia grădinăritului urban în inima oraşului la atelierul dedicat pasionaţilor de spaţii verzi, indiferent de mărimea locuinţei lor.

”Bucureştiul se transformă într-un oraş al naturii”

Odată cu acest eveniment organizatorii propun publicului o campanie – concurs „Bucureştiul HORTIcultural”.

„Bucureştiul se transformă într-un oraş al naturii, în care 11 insulele verzi tematice te invită să explorezi diversitatea plantelor şi frumuseţea horticulturii. Fiecare insulă verde reprezintă un element al horticulturii, precum mărul, floarea de iris, tomata sau albina, oferind vizitatorilor o experienţă captivantă şi educativă”, afirmă sursa citată.

Zilele Horticulturii Bucureştene se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române şi sub simbolul Bujorului, declarat oficial Floare Naţională a României prin Legea 285/22.10.2022, la iniţiativa Facultăţii de Horticultură din Bucureşti.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version