”Zilele Porților Deschise” la Ministerul Agriculturii – începând de azi până pe 11 octombrie

Bucureştenii și nu numai vor putea vizita Ministerul Agriculturii, în perioada 9 -11 octombrie 2019, când vor fi organizate „Zilele Porţilor Deschise”, un eveniment dedicat Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti, care se sărbătoreşte în fiecare an în data de 10 octombrie.

Potrivit unui comunicat al MADR transmis agerpres.ro, în data de 9 octombrie 2019, într-o zi normală de lucru pentru angajaţii ministerului, porţile instituţiei din Bulevardul Carol I se vor deschide, începând cu ora 9:00, pentru toţi cei interesaţi să afle amănunte despre istoricul clădirii, să cunoască elemente de arhitectură deosebită ale Palatului ce a fost înălţat în anul 1895 şi inaugurat la 30 aprilie 1897.

Ministerul Agriculturii a fost zidit şi mobilat după proiectul arhitectului elveţian Louis Pierre Blanc, în stilul renaşterii franceze.

Vizitatorii vor beneficia, în intervalul 9:00 – 16:00, de tururi ghidate şi vor putea admira expoziţia permanentă de vinuri de la etajul I, harta produselor agroalimentare româneşti cu evidenţierea locului de provenienţă a produselor autohtone, panourile fotografice unde sunt afişaţi toţi miniştrii Agriculturii începând cu anul 1859 şi până în zilele noastre, precum şi o secţiune dedicată secretarilor de stat care s-au aflat la conducerea MADR din anul 1971 şi până în prezent.

Oaspeţii vor putea să vizioneze, în cele două săli de şedinţe, filme ce prezintă activitatea ministerului şi a instituţiilor subordonate.

De asemenea, în perioada 9-13 octombrie, între orele 9:00-18:00, în curtea MADR va avea loc o expoziţie cu vânzare de unde se vor putea achiziţiona produsele atestate tradiţional, după o reţetă consacrată, produse montane, precum şi produse înregistrate pe scheme de calitate europene, produse certificate ecologic, din toate zonele ţării.

Totodată, cei interesaţi vor putea cumpăra legume şi fructe, produse din lapte şi carne, dulceţuri, zacuscă, produse din peşte, băuturi spirtoase sau vinuri din România. Buna dispoziţie din cadrul târgului va fi asigurată de un ansamblu folcloric compus din dansatori şi solişti vocali, susţin reprezentanţii MADR.

„Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti” va fi marcată şi în acest an în toată ţara prin organizarea de programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social şi ştiinţific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.

Sursa: agerpres.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati