Opt din zece cetăţeni consideră că impozitarea în România este excesivă, semn că relaţia dintre contribuabil şi stat rămâne dominată de frustrare şi neîncredere, conform unui studiu realizat de Centrul de Formare APSAP.
Potrivit unui comunicat al APSAP, dincolo de nivelul taxelor, problema este percepţia că statul cere tot mai mult, dar oferă prea puţin vizibil în schimb: servicii publice greu accesibile, administraţie lentă, infrastructură insuficientă şi beneficii care nu se simt direct în viaţa de zi cu zi.
O altă direcţie importantă a studiului a vizat zona de fiscalitate şi felul în care aceasta este percepută de români în perioada august 2025 – prezent, mesajul transmis de respondenţi fiind acela că oamenii nu mai simt doar presiunea unor taxe mai mari, ci trăiesc tot mai apăsat sentimentul că plătesc mai mult şi primesc mai puţin.
„Creşterea cotei standard de TVA la 21%, scumpirile la energie şi combustibil, majorarea unor costuri asociate locuirii şi extinderea poverii fiscale asupra mai multor categorii de venituri au accentuat o stare de oboseală economică şi de frustrare socială. Pentru mulţi români, nu mai este vorba doar despre bani, ci despre senzaţia că statul încasează tot mai mult pentru servicii tot mai greu de simţit în viaţa de zi cu zi. Datele sondajului arată o ruptură profundă între cetăţean şi arhitectura fiscală a statului. 81,7% dintre respondenţi consideră că impozitarea din România este excesivă, doar 11,2% cred contrariul, iar 7% nu ştiu ce să răspundă”, se menţionează în comunicat.
În acelaşi timp, doar 20,2% cred că politicile fiscale actuale ale României se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce 50,6% spun că direcţia este greşită, iar 29,3% identifică o direcţie clară.
În ceea ce priveşte relaţia dintre stat şi mediul de afaceri, 71,9% dintre respondenţi spun că instituţiile statului nu încurajează mediul privat şi nu susţin dezvoltarea economică a ţării şi doar 12,3% cred contrariul, iar 15,8% nu pot evalua clar situaţia.
Referitor la economiile personale, datele studiului arată că românii nu mai economisesc pentru viitor, ci consumă rezervele pentru a putea trece de prezent. 39,1% spun că, în ultimele 12 luni, au fost nevoiţi să folosească economiile strânse anterior. Alţi 15,1% afirmă că au rămas fără economii. 18,4% spun că veniturile şi cheltuielile s-au echilibrat, adică banii se termină odată cu luna. Doar 22,5% au reuşit să economisească puţin, iar un procent de doar 4,9%, afirmă că economisesc mai mult decât înainte.
Din perspectiva veniturilor, cea mai numeroasă categorie este reprezentată de persoanele care câştigă între 5.001 şi 7.000 de lei net lunar, acestea reprezentând 25,1% din totalul respondenţilor. 16,9% au venituri nete lunare între 4.001 şi 5.000 lei, 15,1% între 7.001 şi 9.000 lei, 12,2% între 3.001 şi 4.000 lei, iar 9,9% dintre respondenţi au venituri nete lunare de sub 3.000 lei.
La întrebările legate de economia subterană, doar 5,6% dintre participanţi au răspuns că în ultimii doi ani s-au făcut progrese semnificative în combaterea economiei la negru. 29,6% admit că există unele progrese, dar lente, 34,9% spun că situaţia a rămas aproximativ la fel, 21,1% cred că economia subterană este încă foarte răspândită, iar 8,8% au afirmat că fenomenul s-a accentuat.
La capitolul referitor la Uniunea Europeană, 44,7% dintre respondenţi cred că modificările impuse sau recomandate de Uniunea Europeană sunt benefice pentru cetăţeni şi contribuie, în mare parte, la îmbunătăţirea legislaţiei şi a vieţii oamenilor. În oglindă, 33,8% spun că unele măsuri sunt în defavoarea cetăţenilor, 9% cred că legislaţia naţională ar trebui să fie independentă de influenţa UE, iar 12,5% nu sunt siguri.
Studiul a fost realizat de Centrul de Formare APSAP în perioada august 2025 – iunie 2026, pe un eşantion de 3.308 respondenţi din toate regiunile României. Participanţii sunt cursanţi ai Centrului de Formare APSAP, înscrişi la programe de perfecţionare profesională, înscrişi la programe de perfecţionare autorizate sau recunoscute, după caz, de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, prin Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulţilor a Municipiului Bucureşti, de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică şi de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.
Centrul de Formare APSAP este un furnizor de formare şi perfecţionare profesională pentru adulţi, care organizează cursuri dedicate profesioniştilor din România, angajaţilor, specialiştilor, managerilor şi echipelor din companii. APSAP oferă programe de formare în domenii precum management, resurse umane, fiscalitate, achiziţii, securitate cibernetică, protecţia datelor, competenţe digitale, inteligenţă artificială, comunicare, leadership şi alte arii relevante pentru dezvoltarea profesională.
Sursa: Agerpres


