Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a precizat că primarul general Nicușor Dan nu îi răspunde la telefon. Edilul a fost luat la întrebari de cetățeni, pe contul său de Facebook.
O utilizatoare care locuiește pe Prelungirea Ghencea a vrut să știe de ce edilul nu se întâlnește cu primarul Capitalei lunar, iar apoi să informeze transparent cetățenii despre stadiul lucrărilor din zonă.
”Noi toți care locuim pe Prelungirea Ghencea vă rugăm să nu ne mai spuneți că acest subiect ține de PMB deoarece v-am votat noi locuitorii acestei zone nu cei de la PMB! Normal ar fi să stabiliți cu primarul capitalei o întâlnire pe lună după care să ne faceți nouă locuitorilor o informare transparentă a statusului lucrărilor”, a scris ea pe Facebook, la o postare de-a lui Ciucu.
În replică, primarul de sector s-a plâns că Nicușor Dan nu îi răspunde la telefon.
”Când va răspunde la telefon voi vorbi cu el. În această perioadă a fost inabordabil. Credeți că eu nu aș vrea să știu și eu ca să va pot spune și dumneavoastră? Aici stau în Ghencea. Când va debloca conturile, probabil va continuă lucrarea”, a fost comentariul lui Ciprian Ciucu.