Persoanele incluse în a doua etapă de vaccinare anti-Covid – cele de peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale – se vor putea programa pentru vaccinare începând de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00.
Coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a spus că programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.
În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.
Cine se poate vaccina în a doua etapă a campaniei
Valeriu Gheorghiță a enumerat lista oficială cu persoanele care intră în etapa a două de vaccinare:
- beneficiarii din centrele sociale
- persoanele care au peste 65 de ani
- persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA
- persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice
„Din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase”, a precizat Valeriu Gheorghiță, care a spus și că această lista a fost transmisă către DSP-uri.
- Sectorul 2 va avea patru centre de vaccinare. Vezi care sunt acestea
- Ciprian Ciucu anunță centrele de vaccinare din Sectorul 6. Sunt 6 centre cu 35 de puncte de vaccinare
Pe lista persoanelor care vor fi vaccinate în etapa a doua face parte și personalul din mass-media, „cei care efectuează reportaje în unități medicale”.
Lista completă a bolilor cronice stabilite pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID
- diabet zaharat
- obezitate
- alte boli metabolice, inclusiv congenitale
- afecțiuni cardiovasculare
- afecțiuni renale
- afecțiuni oncologice
- afecțiuni pulmonare
- afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
- afecțiuni hepatice moderate/severe
- afecțiuni autoimune
Lista activităților „în domenii-cheie, esențiale”
- personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
- personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
- personalul din sectorul economic vital:
- procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
- uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
- centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
- unități de producție, transport și distribuție gaze;
- unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
- unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
- transport de persoane și mărfuri;
- noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
- comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
- personalul din unitățile de învățământ și creșe;
- personalul poștal și din servicii de curierat;
- personalul cultelor religioase;
- personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
- personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
Cum se face programarea pentru vaccinare
Persoanele cu vârsta peste 65 de ani și cele cu boli cronice și lucrătorii în domenii esențiale se pot programa fie online, pe site-ul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro, fie prin medicul de familie sau prin aparținători. În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.
Programări în vederea vaccinării se pot face și prin call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.
Coordonatorul campanie le recomandă însă celor cu boli cronice să se programeze prin medicul de familie.
„Platforma online va fi gata pe 15 ianuarie. De la ora 15:00 se va putea face programarea pentru etapa a doua. Modalitatea de programare se poate face prin medicul de familie, indvidual sau prin call center. O altă modalitate este prin direcția de asistență socială din primării sau prin aparținători care pot înscrie până la maximum 10 persoane.
Pentru cei cu boli cronice, programarea se face prin medicul de familie. Dacă nu are medic de familie se poate face prin call center, sau pe pagina web. Pentru persoanele care deservesc activitățile esențiale programarea se face prin angajator”, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță.
Peste șase milioane de persoane ar putea să fie vaccinate în etapa a II-a. Din estimările autorităților, doar 50% dintre aceste persoane vor accepta să se vaccineze în perioada următoare.