A fost deschis dosar penal în cazul focarului de COVID de pe șantierul din Berceni

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a anunţat că a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul celor 34 de angajaţi de la şantierul din cartierul Berceni, din Capitală, confirmaţi pozitiv cu COVID-19.

Reporterii aflați duminică în fața șantierului au relatat că timp de aproape o oră angajații DSP au fost împiedicați să intre pe șantier și au fost nevoiți să aștepte în fața porților închise, scrie Digi24.

Focar de coronavirus pe un șantier din București unde lucrează peste 200 de muncitori. Firea: Avem suficiente locuri de internare

Potrivit unui comunicat, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat în ziua de luni dosarul penal 5941/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

„În fapt, la data de 22.08.2020, în jurul orelor 17:15, organele de poliţie din cadrul Secţiei 26 Poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitate să se deplaseze la adresa din municipiul Bucureşti Sector 4, şos. Berceni nr. 94, locaţie la care se află un şantier, spre a însoţi organele abilitate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, în vederea efectuării unei anchete epidemiologice în zona locurilor în care sunt cazaţi muncitorii unei societăţi comerciale. În urma efectuării anchetei epidemiologice s-a descoperit un număr de 34 de angajaţi confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, din totalul de 108, şantierul în discuţie fiind supus măsurilor de carantinare”, se precizează în comunicat.

Primăria Sectorului 4 și Primăria Capitalei pun la dispoziție locuri de cazare pentru muncitorii șantierului unde a apărut un focar de COVID-19

Urmare a sesizării înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate, menţionează sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati