Rata de capturare pentru deşeurile de ambalaje de tip hârtie, plastic, sticlă şi metal se situează, în România, undeva la 34%, cu un obiectiv setat de 75%, respectiv o ambiţie pentru 2030 de a ajunge la 90%, a declarat, joi, la o conferinţă de specialitate, vicepreşedinta Asociaţiei Române pentru Ambalaje şi Mediu (ARAM), Indra Mihăilă.
„Din prisma producătorilor care avem această responsabilitate de a ne asigura că ambalajele produselor noastre sunt colectate, sortate şi reciclate, cu anumite ţinte din ce în ce mai ambiţioase şi având în vedere intrarea în vigoare a Regulamentului european în acest sens, cred că în România, în momentul de faţă, avem nevoie de câteva lucruri. Unul foarte clar (…) este legat de voinţa politică, în special la nivel local. Mă bucur să aud că sunt câţiva primari din cei 3.000 care îşi asumă, însă cred că asumarea şi aplicarea corectă a legislaţiei, care permite multiple instrumente în momentul de faţă pentru îmbunătăţirea colectării sortării şi atingerea ţintelor de reciclare în municipalităţi, ar trebui să fie făcută în primul rând de primarii marilor aglomerări urbane, acolo unde avem cele mai mari volume. Apoi, o altă categorie, poate mai tehnică, a voinţei politice, legată de adoptarea şi facilitarea tuturor elementelor de norme, legislaţie secundară, acolo unde ele mai întârzie şi unde ar putea să îmbunătăţească bucăţi din ce înseamnă în momentul de faţă legislaţia de management a deşeurilor de ambalaje”, a spus Mihăilă.
Potrivit sursei citate, în momentul de faţă, pe întreg fluxul de deşeuri de ambalaje, indicatorii existenţi în România nu sunt atinşi.
„Suntem foarte departe. Ne uităm că, în momentul de faţă, avem o rată de capturare pentru deşeurile de ambalaje de tip hârtie, plastic, sticlă şi metal undeva la 34%, cu un obiectiv setat de 75% şi cumva o ambiţie pentru 2030 să ajungem la 90%. Ecartul este foarte mare şi nu vedem în niciun fel în care putem avansa fără o aplecare foarte serioasă. Mă bucur să aud că Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor devine mai ofertant în ceea ce priveşte partea de finanţare, pentru că, într-adevăr, sortarea este o problemă majoră în momentul de faţă. Suntem undeva în analele istoriei pe ceea ce înseamnă cum se face sortarea într-o ţară civilizată. Nu cred că am ajuns la „civilizat” când ne uităm la cum se implementează în momentul de faţă aceste linii de sortare cu ofertare manuală înceată, departe de a scoate nişte materiale calitative care ulterior să poată fi duse la reciclare, ca să putem vorbi apoi şi de o creştere a indicatorului de reciclabilitate în România. Deci, investiţiile sunt iarăşi o componentă foarte importantă”, a explicat vicepreşedinta ARAM.
În opinia acesteia, investiţiile se pot face din fonduri nerambursabile, fie că sunt parteneriate public-private sau exclusiv private.
La rândul său, directorul general al RER Grup REBU, Alexandru Nine, a subliniat că legislaţia din România, pe salubritate, este „extrem de stufoasă” şi nu este aplicată sau, uneori, aplicabilă.
„Nu ştiu dacă în ultima vreme noi mai scriem legi în România sau toate sunt scrise undeva pe la Bruxelles sau prin vestul Europei. Mă uitam la un element important: ei deja se gândesc la spaţiul rămas într-o cutie de carton, să-l reducă, să-l eficientizeze, ceea ce înseamnă că au o bază. Noi, în continuare, vorbim de colectare selectivă a deşeurilor, de primar, de voturi. Legile sunt făcute de multe ori din birou (…) România are o legislaţie extrem de stufoasă, cel puţin din punct de vedere al salubrităţii, care nu este aplicată şi uneori nu este aplicabilă. Asta este o problemă. Să mai vorbim de nivelul de automatizare. Da, există o lipsă a automatizării, pentru că există analize pe care le facem şi noi. Spre exemplu, ne-am gândit să punem nişte braţe robotice antrenate cu AI pentru a identifica deşeul, însă costă 400.000 de euro un singur braţ”, a punctat Nine.
Conform datelor prezentate joi, în industria de salubritate din România, datoriile restante la stat, acumulate de către operatorii de salubritate, au ajuns la 1,44 miliarde de lei, dintr-un profit net de patru miliarde de lei, toate acestea bazate pe o forţă de muncă de 16.000 de persoane.
Autorităţi centrale, producători, retaileri, operatori de salubritate, furnizori de tehnologie şi experţi în economie circulară au participat, joi, la o conferinţă Pria Events, ce a avut ca temă implementarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD 2025-2030), schimbare impusă de noul Regulament European privind Ambalajele şi Deşeurile de Ambalaje (PPWR).
Sursa: Agerpres


