Author: Redactia newsbucuresti.ro

Marţi şi miercuri vor fi cele mai călduroase zile de până acum din această vară, avertizează directoarea ANM

Marţi şi miercuri vor fi cele mai călduroase zile de până acum din această vară, iar temperaturile resimţite vor fi cu până la 10...

Temperaturi de peste 50 de grade Celsius la nivelul șinelor de tren. CFR impune restricții de viteză

CFR SA a impus, astăzi, restricții de viteză pe 13 intervale de cale ferată, din cauza temperaturilor de peste 50 de grade, înregistrate la...

Controale la centrele rezidențiale din București: șapte au fost închise, la 65 a fost suspendată activitatea

Prefectura Capitalei a anunțat, luni, că la finalul săptămânii trecute s-a încheiat prima parte a verificării centrelor rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice din Bucureşti, iar...

VIDEO/ Pompierii români au început intervențiile în insula Rodos

Cei 52 de pompieri, ajunși în această dimineață în Rodos, intervin pentru stingerea mai multor incendii care se manifestă în Sud-Estul insulei. Din cauza vântului...

Minori prinşi într-un imobil dezafectat din Capitală, în timp ce vindeau droguri

Agenţi de la trei secţii de Poliţie au efectuat duminică o razie într-un imobil dezafectat din Sectorul 2 al Capitalei, reuşind să prindă şapte...

Restricţii de circulaţie marți și miercuri pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, din cauza caniculei

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, marţi şi miercuri, pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, pe drumurile naţionale şi autostrăzile din 24...

Primăria Sectorului 3 va avea program redus cu publicul, în perioada codului roșu de caniculă

Primăria Sectorului 3 anunţă că, pe toată perioada codului roşu de caniculă, programul de lucru cu publicul se va desfăşura între orele 8.00 –...

Ilfov, prin ochii tăi: Peste 300 de perechi de ochelari prescriși, după încheierea primei săptămâni de consultații optometrice în Vidra

Ilfovenii care s-au prezentat în perioada 17-21 iulie la After School Vidra au beneficiat de consultații optometrice gratuite și, după caz, de ochelari cu...

Eveniment de ecologizare pe lacul Mogoșoaia, joi, 27 iulie

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a decis să organizeze o amplă acțiune de ecologizare pe Lacul Mogosoaia. Joi, 27 iulie 2023, începând cu ora 09:00, o...

PMB vrea să obţină finanţare PNRR pentru digitalizarea spitalelor

Consilierii municipali urmează să dezbată în şedinţa de vineri nouă proiecte de investiţii în infrastructura digitală a spitalelor, pentru care Primăria Capitalei va solicita...

Turiştii români care au rezervări de cazare în partea de sud a insulei Rhodos vor fi relocaţi în zonele de nord

Turiştii români care au rezervări de cazare în partea de sud a insulei Rhodos, afectată de incendii, vor fi relocaţi în zonele de nord,...

FOTO/ BNR lansează o monedă de argint cu tema 100 de ani de la naşterea Reginei Ana

Banca Naţională a României lansează, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Reginei Ana, informează...

Recent articles

spot_img