Parlamentul European a aprobat miercuri definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene şi pentru a contribui...
Reprezentanții Romsilva au făcut, marți, noi precizări în urma surpării Cascadei Bigăr. Aceștia susțin că ar fi cedat sub propria greutate și resping acuzațiile...
Conform documentului, care a fost adoptat marţi, Comisia Europeană(CE) va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia situaţiei din România prin intermediul MCV, până la îndeplinirea...
Muzeul Naţional de Artă al României anunţă participarea la Noaptea Muzeelor prin deschiderea a trei spaţii ce vor putea fi vizitate gratuit, sâmbătă, 12...
Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țară, cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, s-a prăbușit luni din cauze naturale, a anunțat...
Expoziţia de costume „Retroversibil”, organizată de a Departamentul Modă de la UNArte, va fi deschisă la Teatrul Naţional din Bucureşti marţi, începând cu ora...
Lucrările la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu" vor fi gata pe 21 iulie, iar timpul de îmbarcare a pasagerilor va fi între 30...
Joi, 10 şi vineri, 11 iunie 2021, Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" va fi condusă de Gabriel Bebeşelea, dirijorul său principal din stagiunea...