Social

Spitalul Victor Babeș a externat 125 de pacienți vindecați, din 400 la nivel național; primește constant echipament împotriva Covid-19

Primarul General, Gabriela Firea, a făcut astăzi o verificare a modului în care are loc aprovizionarea unităților medicale aflate în subordinea Primăriei Capitalei. Printre spitalele...

75.000 de cadre medicale ar primi stimulentul de risc. Valoarea evaluată e de 120 milioane de euro

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că 75.000 de cadre medicale ar urma să primească stimulentul de risc medical, iar valoarea estimată este...

Amenzile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare pot fi plătite și ONLINE prin Ghișeul.ro

Plata amenzilor pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare poate fi făcută și online, prin platforma Ghiseul.ro, a anunțat luni, 6 aprilie, Sabin Sărmaș, președintele Autorității...

Federaţia Naţională Sindicală ‘Ambulanţa’ din România: 80 de angajați de la ambulanță au COVID-19

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale 'Ambulanţa' din România monitorizează zilnic evoluţia extinderii pandemiei COVID-19 în rândurile angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, posibilele demisii ale...

Tarom suspendă cursele către și dinspre Austria, Belgia, Marea Britanie şi Olanda

Compania aeriană Tarom a anunţat că începând de astăzi suspendă cursele către și dinspre Austria, Belgia, Marea Britanie, Olanda până pe 20 aprilie și...

Peste 600 de români din străinătate au coronavirus, iar 29 au murit

Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 627 cetățeni români din străinătate au fost confirmați...

BREAKING NEWS/ Alte 193 de cazuri de COVID-19 s-au confirmat în România. Numărul total de infecții este de 4.057

Până astăzi, 6 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.057 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele...

Gabriela Firea, reacție după ce PNL a contestat la CCR legea de amânare a ratele la bănci – votată de Parlament: Dovada vie ca...

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a avut o primă reacție la anunțul PNL de contestare la Curtea Constituțională a celor două legi inițiate...

INCREDIBIL / PNL a contestat la CCR facilitățile acordate populației, votate de Parlament

Florin Roman, liderul deputaților PNL, a anunțat că partidul a atacat la CCR legile cele două legi inițiate de PSD și susținute de Pro...

Am putea ieși din casă abia după 1 iunie, susține Adrian Streinu-Cercel

Managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Bals, Adrian Streinu-Cercel, afirmă că vom mai sta în casă încă opt săptămâni, adică până pe 1 iunie. Potrivit...

VIDEO/ Ștefan Florescu: Am intrat în a 4-a săptămână și continuam să-i sprijinim cu alimente pe vârstnicii singuri și fără posibilități materiale

Preşedintele Fundaţiei “Din Suflet pentru Suflet”, Ştefan Florescu, anunță că a început a 4-a săptămână în care îi sprijină cu alimente pe vârstnicii singuri...

Universitatea „Carol Davila” din Bucureşti transmite câteva reguli simple care te pot feri de coronavirus

Campania de prevenţie a Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti - 'Asumă-ţi să fii sănătos!' vine cu un nou episod menit...

Noutati