Stiri

Campanie de deratizare, derulată în toate cele 6 sectoare ale Capitalei

Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală Eco Igienizare, derulează, începând cu luna iulie, activitatea de deratizare, pe întregul domeniu public si privat al Municipiului...

Record de înscrieri în proiectul educaţional „Academia Copiilor Sector 2”

Peste 37.000 de copii s-au înscris la cea de-a doua ediţie a Academiei Copiilor Sector 2. Dacă la prima ediţie au participat peste 17.000...

Bani de hrană pentru copiii cu nevoi speciale din Sectorul 4

Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ (D.A.U.I.) a obţinut de la Ministerul Finanţelor fonduri suplimentare, în sumă de 800.000 lei, pentru plata integrală...

ANPC: Controale la restaurantele cu specific asiatic din București. Nouă locații au fost închise

Comisarii din cadrul ANPC au efectuat, în data de 2 octombrie, 18 acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor...

Ministerul Sănătăţii organizează examen de obţinere a atestatelor de studii complementare pentru medici, stomatologi şi farmacişti

Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 6 noiembrie - 6 decembrie, sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, stomatologi şi farmacişti. Potrivit...

IPJ Ilfov: Un bucureștean a lovit cu mașina un copil de patru ani care ar fi traversat neregulamentar

IPJ Ilfov transmite că pe marți, în jurul orelor 18:35 un bărbat din Bucureşti a condus un autoturism pe o stradă din satul Săftica,...

Fetița de 10 ani dispărută marți din Popești-Leordeni – a fost găsită!

Fetiţa de 10 ani, dispărută marţi în Popeşti-Leordeni, a fost găsită, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) citat de...

ULTIMA ORĂ / Atenție! Emailuri false în numele ANAF

ANAF atenționeazã contribuabilii cu privire la emailuri false transmise în numele Cabinetului președintelui ANAF, s-a precizat printr-un comunicat de ultimă oră al AGENTIEI NATIONALA...

STUDII – Câinii îşi visează stăpânii

Psihologul britanic de la Harvard Medical School, dr.Deirdre Barrett, susţine că atunci când dorm, câinii îşi visează stăpânii, a transmis rador.ro Conform aceleiași surse, specialistul...

Vreme deosebit de caldă în Capitală

În această dimineață, în Capitală, cerul era senin, iar vântul suflă slab.La ora 06 se înregistrau 11 grade la Băneasa, 12 grade la Afumaţi...

STB a lansat licitaţie pentru 40 de tramvaie de 18 metri, pe lângă cele 100 de tramvaie noi de 36 de metri

Primăria Capitalei are în plan să achiziționeze 40 de tramvaie de 18 metri, pe lângă cele 100 de tramvaie noi de 36 de metri...

Gabriela Firea le-a acordat distincții și premii de excelență unor personalități din muzică, film, teatru, radio și medicină

Primarul general Gabriela Firea a adus un omagiu unor personalități din mai multe domenii. Firea spune că este un semn de apreciere pentru efortul...

Noutati