Consilierul local al PMP implicat în conflictul de la Primăria Mogoșoaia unde o consilieră USR a fost amenințată va fi propus pentru excluderea din partid. Liderii PMP, Cristian Diaconescu și Eugen Tomac, au condamnat atitudinea colegului lor de partid.
„În urma discuțiilor pe care le-am avut astăzi cu colegii din conducerea PMP, am luat decizia de a propune, la ședința din 31 ianuarie, excluderea din Partidul Mișcarea Populară a domnului Dinu Gheorghe, consilier local al comunei Mogoșoaia, județul Ilfov. Un ales local trebuie să reprezinte interesele comunității, iar un asemenea comportament nu poate fi tolerat în rândurile unui partid european, membru PPE”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
- Poliţia a deschis dosar penal în cazul consilierei USR agresată în ședința Consiliului Local Mogoşoaia
- PNL Ilfov l-a suspendat pe consilierul din Mogoșoaia care a amenințat o colegă din USR
Cristian Diaconescu a cerut și el anterior suspendarea consilierului PMP din toate funcțiile.
„Solicit cu fermitate Consiliului Executiv Județean al PMP Ilfov să-l suspende pe domnul Dinu Gheorghe din toate funcțiile politice pe care le deține până la concluzionarea anchetei cu privire la incidentele de joi, 27 ianuarie, din cadrul Consiliului Local Mogoșoaia. Partidul Mișcarea Populară nu tolerează niciun fel de comportament care nu se bazează pe respectul față de cetățeni, colaboratori sau opozanți politici”, a scris Diaconescu pe Facebook.
O consilieră locală din Mogoșoaia, Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic, joi seară, de către doi consilieri locali – Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP), unul dintre ei fiind înregistrat în timp ce o amenință că o va lăsa ”în scaun cu rotile, chiar dacă mă duc la pușcărie”.
De asemenea, PNL Ilfov l-a suspendat din toate funcțiile de conducere pe Valentin Ene, consilierul local din Mogoșoaia care a agresat joi o consilieră USR. Acesta este suspendat până la finalizarea anchetei începute de autorități, a anunțat preşedintele PNL Ilfov, Hubert Thuma.